Venezuela: O nouă pană masivă de curent electric

Cel puțin 14 state din Venezuela, dar și capitala țării, Caracas, sunt afectate începând de luni de o pană masivă de curent electric, aceasta fiind cea mai mare întrerupere a alimentării cu energie electrică din luna martie până în prezent, transmite stiridinmoldova.md cu referire la Mediafax.

Țara sud-americană a fost afectată de o serie de pene masive de curent în luna martie, cea mai gravă astfel de criză din ultimele decenii. Milioane de persoane au fost afectate de respectivele pene, care au dus și la întreruperea alimentării cu apă și prăbușirea rețelelor de telecomunicații.

Penele repetate de curent din martie au dus la agravarea crizei economice în care se află țara. La acea vreme, președintele Nicolas Maduro a declarat că problemele cu alimentarea cu energie electrică au fost provocate de un sabotaj planificat de către Statele Unite, însă nu a prezentat dovezi în acest sens.

Potrivit specialiștilor, sistemul de distribuție a energiei electrice din Venezuela este puternic afectat de lipsa investițiilor și a lucrărilor de întreținere.

Ministrul Informațiilor, Jorge Rodriguez, a declarat că pana de luni a fost cauzată de un „atac electromagnetic”, însă nu a oferit dovezi în acest sens. El a adăugat că autoritățile lucrează pentru a remedia situația.

Potrivit Reuters, alimentarea cu energie electrică a fost reluată pentru doar zece minute în statul Bolivar, din regiunea sud-estică a țării, unde se află și hidrocentrala Guri, care produce cea mai mare parte a energiei electrice din Venezuela. Energia electrică în acest stat a fost, însă, întreruptă din nou.

Venezuela, țara cu cele mai mari resurse de petrol din lume, se confruntă în ultimii ani cu o criză economică ce a dus la hiperinflație și la o lipsă acută de alimente și medicamente. Din cauza situației precare a economiei naționale, patru milioane de venezueleni au părăsit țara în ultimii ani.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.