Statele Unite ale Americii vor continua să sprijine Republica Moldova, pentru ca aceasta să devină parte a civilizaţiei occidentale. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, aflat într-o vizită oficială la Washington.
„Prieteni, SUA sunt un partener puternic și deschis să ne susțină în continuare. Avem îngrijorări comune față de implicațiile străine în treburile interne ale Moldovei, precum și față de situația din țara vecină. Membrii Congresului SUA cu care m-am întâlnit săptămâna aceasta s-au angajat să acorde suport deplin pentru ca țara noastră să fie parte a civilizației occidentale. Sunt sigur că vom reuși #pentruMoldova”, a scris Andrian Candu, într-o postare pe Facebook.
Andrian Candu a mai discutat cu senatorii şi congresmanii americani despre ameninţările venite din partea Rusiei. Membrii Congresului s-au arătat îngrijoraţi de implicarea Moscovei în treburile interne ale Moldovei. În context, senatorul John Barrasso, membru al Comisiei pentru relații externe și al Comisiei pentru energie și resurse naturale, s-a angajat să promoveze rezoluția în susținerea Moldovei înregistrată în Senatul SUA. Totodată, congresmanul Adam Kinzinger, membru al Comisiei politică externă și Comitetul energie și comerț al Camerei Reprezentaților, a apreciat aprofundarea relaţiilor moldo-americane şi a dat asigurări că susţine intensificarea colaborării pe domeniile strategice.
0 Comment