Alexandr Petkov, minte de îngheaţă apele, pe reţelele de socializare

Fostul deputat comunist şiactual suporter activ al PPDA, Alexandr Petkov, minte de îngheaţă apele, pereţelele de socializare. Într-o postare pe Facebook, acesta scrie desprealocaţia de 100 de lei, oferită de Primăria Chişinău, pensionarilor dinCapitală, dar o prezintă drept iniţiativa PDM de acordare a unui ajutor unic decâte 600 de lei pentru toţi pensionarii din ţară, transmite Breaking News.

Petkov se arată indignat că pensionarii din Capitală „au primit doar 100 de lei din cei 600”, deşi, în realitate, ajutorul pentru vârstnicii din întreaga ţară urmează a fi plătit în a doua jumătate a lunii decembrie.

Amintim că Legea care prevede acordarea unui ajutor unic de 600 de lei pensionarilor a fost publicată în Monitorul Oficial. Astfel, suportul financiar va ajunge înainte de sărbători la cei care ridică lunar o alocaţie mai mică de două mii de lei.

În total, de cei 600 de lei vor beneficia peste 550 de mii de cetățeni. Inţiativa a venit din partea președintelui Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, care își propune să vină în fiecare an cu asemenea ajutoare de sărbători.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.