Studenții moldoveni pot studia într-o țară arabă. Află care este ACEASTA

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, a semnat la Doha, cu Ministrul Educației și Învățământului Superior al Statului Qatar Memorandumul de înţelegere privind cooperarea în domeniul educaţiei, învățământului superior şi cercetării ştiinţifice între ambele state, transmite diez.

Statul Qatar este o țară bogată în gaze naturale și petrol, iar conform CIA World Factbook este a doua țară din lume ca PIB pe cap de locuitor.

Acordul stipulează că părțile vor încuraja universităţile, institutele de cercetare şi instituţiile publice şi private din ambele ţări să coopereze în domeniul învățământului superior, cercetării ştiinţifice şi al tehnologiei, prin proiecte de parteneriat, în cadrul programelor internaţionale de cooperare finanţate de agenţii şi organizaţii internaţionale.

De asemenea, vor fi stabilite reguli de recunoaştere academică şi schimb de informaţii cu privire la certificatele şi diplomele eliberate de instituţiile de învățământ, precum şi programele academice specifice din ambele ţări.

În cadrul dialogului, Tudor Ulianovschi și Mohammed Abdul Wahed Al Hammadi au discutat și aspectele cooperării privind utilizarea tehnologiei informației și comunicării (TIC) în educație, precum și posibilitatea realizării unor proiecte investiționale pentru sistemul educațional și de cercetare a Republicii Moldova.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.