Producerea uleiurilor esențiale – Ministerul Agriculturii

Ministerul Agriculturii, a organizat, ieri, o ședință cu reprezentanții Asociației cultivatorilor și procesatorilor de lavandă din Republica Moldova, pentru a discuta despre provocările din domeniul cultivării lavandei, perspectiva de dezvoltare a afacerilor în acest sens și competitivitatea produsului autohton.

Pe parcursul ședinței, Alexandru Bădărău, director executiv al Asociației a expus opinia unui grup de producători și cultivatori de lavandă, vorbind despre direcțiile de activitate, volumele de producere, perspectiva de dezvoltare, precum și a menționat că: „cele mai mari impedimente în dezvoltarea sub sectorului țin de insuficiența forței de muncă, sortimentul și tehnologiile limitate. Ne dorim majorarea subvențiilor în agricultură, în special, la înființarea unei pepiniere de producere a materialului săditor, precum și pentru sporirea competitivității produsului autohton”.

La final părțile au convenit să își intensifice dialogul pentru a asigura o cooperare eficientă dintre autorități și asociațiile profesionale, agenții economici și persoanele fizice.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.