Oamenii consideră că acţiunile lui Năstase pot fi explicate prin lipsă de educaţie şi instabilitate emoţională

Atacurile fostului procuror din perioada regimului comunist, Andrei Năstase, asupra jurnaliștilor provoacă antipatie față de acest politician. De această părere sunt oamenii care, au comentat agresivitatea actualului deputat faţă de reprezentanţii instituțiilor media pe care acesta nu le acceptă. În opinia cetățenilor, Năstase, finul penalului fugar Victor Ţopa, a dat dovadă de un comportament inadecvat, care este inadmisibil pentru un membru al legislativului, transmite stiridinmoldova.md cu referire la publika.md.

Oamenii spun că prin acțiunele sale agresive şi cuvintele jignitoare în adresa jurnaliştilor, Andrei Năstase s-a compromis:

„Legile care trebuie respectate de toți cetățenii Republicii Moldova, inclusiv de deputați. Sunt obligați să o facă, iar astfel de agresivitate stârnește antipatie față de acest om”.

„Niciun deputat n-are dreptul să încalce dreptul jurnalistului. După ce lucrează jurnaliștii, noi aflăm toate noutățile din Parlament, în Președinție, el aşa se arată că se râde lumea de dânsu”.

– „S-a încheiat conferinţa deja. Vă invit să plecaţi, vă rog.

– Domnule, Năstase, ce faceţi dumneavoastră? Noi plecăm, de ce mă impingeţi?

– Nu vă imping, avem alt eveniment”.

Unii sunt de părere că acţiunile lui Năstase pot fi explicate prin lipsă de educaţie şi instabilitate emoţională:

„El speră să fie tot pe legea lui. Cum copilul e încăpăținat când mama nu-i dă tot ce dorește, el se străduie să facă condițiile ca să-l asculte pe dânsul”.

„Eu aș zice, trebuie să te retragi. Chiar dacă ai scăpat un cuvânt, cereți iertare. Lipsă de cultură. Și atunci poți să ai câte instituții n-ai avea, facultăți, dar dacă nu este cultură și nu este dragoste, toate acelea, diplomele pune-le undeva”.

„Dacă ar fi postul de televiziune al lui Năstase, clar că nu l-ar împinge. Atât poate, probabil. Poate atât îi permite cultura”.

De Ziua libertăţii presei, marcată în data de 3 mai, ONG-urile de media l-au inclus pe Andrei Năstase în lista inamicilor presei, iar, fotografia acestuia a fost afişată pe un panou expus în văzul tuturor, în faţa Parlamentului. Decizia a fost luată după ce, în cadrul unei conferinţe de presă, Năstase l-a intimidat şi bruscat pe editorul-şef Prime TV, Ana Butnariuc.

„Spuneţi, vă rog, de la ce televiziune sunteţi?

– Sunt de la Prime şi…

– Cum vă cheamă?

– Spuneţi cum vă cheamă?

– Dumneavostră ştiţi cum mă cheamă.

– Să vă prezentaţi.

– Doamna Sandu, sunteţi în stare să răspundeţi la încă o întrebare”?

Ulterior, Andrei Năstase a criticat dur ONG-urile de media, pentru că l-au inclus în lista inamicilor presei.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.