Un grup de savanți de la UTM au fost premiați cu un milion de euro

Un milion de euro a primit grupul de oameni de ştiinţă de la Universitatea Tehnică din Moldova care a creat aerogalnitul – un materialul inorganic care are proprietatea de a atrage şi în acelaşi timp de a respinge apa.

Potrivit preşedintelui Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Ion Tighineanu, care a condus echipa de cercetători, grantul primit de la Uniunea Europeană va fi folosit pentru continuarea studiilor în domeniu, transmite publika.md.

„500 de mii de euro, ei vor fi implimentaţi la Chişinău. Vor fi cursuri speciale, şcoli de vară, conferinţe, la care vor participa tinerii, vor veni profesori şi de peste hotare. Alte 500 de mii, ele sunt împărţite între parteneri, dar utilizarea lor, este tot pentru noi”, a menţionat preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

În prezent, cercetătorii de la UTM sunt pe ultima sută de metri în crearea conceptului unui dispozitiv pe bază de aerogalnit, care va putea fi folosit pentru studierea spaţiului cosmic. Oamenii de ştiinţă vor să creeze din aerogalnit un înveliş special care să blocheze câmpul electromagnetic. În era tehnologiilor, acest material ar putea fi folosit pentru izolarea undelor periculoase emise de aparatele electrocasnice, telefonelor mobile sau altor dispozitive.

„Mulţi oameni doresc să aibă locuinţa izolată. Iată un strat, relativ subţire, din astfel de material, este demonstrat că blochează foarte eficient aceste unde”, a precizat Tudor Branişte, savant.

Descoperirea savanţilor moldoveni i-a impresionat pe jurnaliştii de la unul dintre cele mai cunoscute portaluri de ştiri din domeniul ştiinţei din lume, Physics World, care, în luna februarie, au realizat un articol despre aerogalnit. În prezent, cercetătorii de la UTM sunt în căutarea unor finanţatori străini interesaţi de investiţii în fabricarea unor dispozitive ştiinţifice pe bază de aerogalnit.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.