Ministru Apărării Eugen Sturza a dezmințit informațiile false, tirajate de liderul PAS, Maia Sandu, care afirmă că miniștrii din Guvernul Filip ar fi ridicat, grație unui amendament propus de un deputat democrat, salarii exorbitante. Sturza o acuză pe Sandu de minciună și demagogie, transmite stiridinmoldova.md cu referire la hotnews.md.
«Maia Sandu, cu multă pasiune, îi etichetează pe toți cei care nu-s în echipa ei sau a lui Năstase drept servili „regimului”, uitând că a făcut echipă cu mai mulți miniștri din actualul Guvern. N-aș fi atras atenție discursului său politicianist, dacă n-ar fi fost o mincinoasă în raport cu numele meu, pe care l-a utilizat într-un context manipulatoriu și demagogic», scrie Sturza, într-o postare pe Facebook.
În continuare, Eugen Sturza își exprimă rezervele față de calitățile de economist ale Maiei Sandu.
«În 2018, stimată doamnă, am avut un salariu mediu de 20 mii lei lunar. Atașez sumele care au intrat pe cardul salarial. Dacă ați împărțit suma declarată în declarația de venit, am dubii și în privința cunoștințelor Dumneavoastră economice, pentru că ar trebui să știți că acolo sunt incluse toate impozitele la CNAS și CNAM, ce reprezintă circa 30% din salariul brut. Deși, ce contează pentru Dumneavoastră corectitudinea când vă propuneți să denigrați pe cineva ca să obțineți dividende politice?!», se întrreabă demnitarul.
Potrivit lui Sturza, amendamentul la care face trimitere Maia Sandu, a permis majorarea tuturor salariilor militarilor din cadrul Armatei Naționale și angajaților Ministerului Apărării
«Pentru cultura dumneavoastră generală țin să vă informez: amendamentul despre care vorbiți a permis majorarea tuturor, subliniez, tuturor salariilor militarilor din cadrul Armatei Naționale și angajaților Ministerului Apărării. Ne permitem, astfel, să avem o armată mai profesionistă cu militari mai motivați.
Iar dacă vreți să vorbim despre merite, vă invit să discutăm despre ele la una dintre cazărmile modernizate ale Armatei Naționale. Apropo, dacă tot ne place să numărăm banii altora, pentru ce merite v-ați luat ultimele două salarii de la Parlament?», mai scrie Eugen Sturza.
0 Comment