„Intimidare politică!” Corneliu Furculiță susține că procurorii, la comandă, caută motive de a-i „inventa un dosar”

Deputatul PSRM, Corneliu Furculiță, reclamă abuzuri din partea justiției. Într-o postare pe rețelele de socializare, parlamentarul a scris că în privința sa și a membrilor familiei sale, „de câtva timp procurorii, în speranța de a inventa un dosar”, întreprind acțiuni de verificare a activității deputatului, începând cu anul 2010, asta chiar Furculiță a venit în Parlament abia în 2014.

„Acțiunile respective au ca scop de a mă intimida politic, dat fiind că sunt vice-președintele celei mai mari fracțiuni de opoziție și fondator al unor surse media”, spune Furculiță.

În acest context, socialistul a venit cu un mesaj pentru actuala guvernare.

„Stimați guvernanți, dacă nu vă place imaginea din oglindă, nu luptați cu oglinda, dar lucrați la îmbunătățirea imaginii! Spre deosebire de alți demnitari de la guvernare, care toată viața au fost funcționari publici și acum trăiesc în case luxoase scrise pe părinți, eu și familia mea am activat în sectorul privat, contribuind prin impozite la bugetul țării și continui să fac acest lucru în prezent. Astfel le doresc succes procurorilor în munca lor fără sorți de izbândă, dar ar fi de dorit să se concentreze pe adevăratele dosare, care au prejudiciat statul de milioane. Totodată îndemn guvernarea ca în aceste timpuri complicate pentru țara noastră să consolideze societatea și nu s-o dezbine pe motive politice. Noi, în orice situații, am optat pentru dialog și conlucrare în interesul Republicii Moldova”, a scris Corneliu Furculiță.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.