Un oficial britanic a comunicat: Tehnologia de telecomunicaţii Huawei este „de proastă calitate”

Directorul tehnic al serviciului britanic de spionaj GCHQ a sugerat că tehnologia gigantului chinez de telecomunicaţii Huawei este „de proastă calitate” şi ar putea fi interzisă pentru principalele reţele 5G din Marea Britanie, a relatat BBC duminică, transmite stiridinmolodva.md.

„Securitatea Huawei nu seamănă cu nimic altceva – tehnologia sa este de anul 2000. Este de foarte proastă calitate”, a spus Ian Levy, director tehnic al Centrului Naţional de Securitate Cibernetică (NCSC) din cadrul GCHQ, într-o emisiune la BBC.

„Nu am văzut nimic care să ne dea încredere că programul de transformări va face ceea ce spun ei că va face”, a adăugat el.

Levy a făcut referire la un angajament al Huawei că va cheltui peste două miliarde de dolari pe un „program de transformare” pentru a combate problemele identificate.

Statele occidentale discută în prezent posibilitatea de a exclude Huawei de la programele de extindere a reţelelor 5G, în contextul acuzaţiilor, în special din partea SUA, că Huawei este prea apropiată de guvernul de la Beijing. Gigantul chinez a respins acuzaţiile.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.