Tariful la gaz pentru consumatorul final nu se va micșora

La etapa actuală, nu există premise pentru reducerea tarifului la gaz. Anunțul a fost făcut de directorul Moldovagaz, Vadim Ceban, pe canalul său Telegram.

”Pentru a evita speculațiile, reamintesc că la baza calculelor de majorare a tarifului pentru consumatorii finali din ianuarie a stat prețul de achiziție de 620 de dolari pentru mia de metri cubi. În ciuda faptului că în aprilie prețul a atins nivelul de 1194 de dolari, iar în mai prețul este așteptat să fie de aproximativ 920 de dolari, SA Moldovagaz menține tariful la același nivel. În condițiile actuale, este prematur să vorbim despre necesitatea micșorării tarifului”, a scris Ceban.

Acum zece zile, șeful de la Moldovagaz anunța că tariful pentru consumatorul final ar putea crește până la 21 de lei pentru un metru cub. Potrivit lui Ceban, Moldovagaz a propus ANRE ca să fie implementat un tarif bianual la gazul natural pentru consumatori, pentru perioada rece a anului și pentru sezonul cald.

”Acum, dacă e să acționăm conform legii și a deciziilor CSE, noi trebuie să cerem creșterea tarifului. Propunem un tarif bianual, de vară – iarnă, ca să atenuăm din presiunea asupra consumatorului. De exemplu, dacă acum tariful este de 15,49 de lei, astăzi noi trebuie să avem un tarif pentru consumatorul final de 21 de lei pentru un metru cub. La 1 octombrie, când începe sezonul de încălzire, să ne întoarcem la tariful de 15-16 lei. Aceasta este propunerea noastră. Altă ieșire decât să majoreze tariful, compania nu are, ori să primim o subvenție de la stat”, a declarat Ceban la un post privat de televiziune.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.