Rolul Nataliei Morari în deturnarea protestelor din 7 aprilie, sub bagheta serviciilor speciale rusești

Personajele care au deturnat acțiunile pașnice de protest din data de 7 aprilie 2009, soldate cu devastarea sediilor Parlamentului și Președinției au fost agenți ai serviciilor secrete rusești, care acționau mână în mână cu unii fruntași ai Partidului Comuniștilor, transmite stiridinmoldova.md cu referire la hotnews.md.

„În urma deturnării protestelor şi dezordinilor în masă de la Chişinău, din 7 aprilie 2009, orchestrate de serviciile de spionaj ruseşti, cu implicarea filialei GRU de la Tiraspol, au fost devastate clădirile preşedinţiei şi parlamentului de la Chişinău. Consilierul lui Vladimir Voronin, Mark Tkaciuk, aflat sub controlul serviciilor ruseşti, cu ajutorul unor activişti civici şi jurnalişti infiltraţi sub acoperire de la Moscova în mişcarea protestară, care trebuiau să simuleze o pretinsă origine pro-Occidentală a protestelor şi, respectiv a dezordinilor care au urmat, reuşeşte să-l prostească pe Voronin, insuflându-i că operaţiunea „7 aprilie” ar fi fost organizată de România şi Occident. Toată operaţiunea urma să fie descrisă public, cu lux de amănunte, de bloggerul şi diversionistul profesionist Eduard Baghirov, unul din organizatorii operaţiunii, trimis în misiune la Chişinău de serviciile speciale ruseşti”, se arată într-o investigație publicată de portalul Zeppelin.

Un alt insider secret al Moscovei acțiunile din aprilie 2009 a fost jurnalista Natalia Morari, actualmente realizatoarea unei emisiuni la postul de televiziune TV 8.

Multe surse media, inclusiv Jurnal de Chișinău, au developat corespondența intensă a Nataliei Morari cu Mark Tkaciuk, în noaptea de 6 spre 7 aprilie. Descifrarea schimburilor de SMS-uri scoate la iveală că Natalia Morari ar fi avut inclusiv o legătură cu tentă amoroasă, cu Mark Tkaciuk, iar pe parcursul protestelor, cei doi îşi tot trimiteau mesaje în care îşi spuneau că le e dor unul de celălalt. Punctul culminant al discuțiilloor este ora 22:14 min., atunci când Morari îi scrie lui Mark Tkaciuk: „Iar acum, voi întoarceţi microbuzul cu oameni”. „Mark, noi demult nu mai suntem la proteste!!! Am anunţat că acţiunea a luat sfârşit. Mâine la 10.”, îi transmite Natalia  Morari.

La fel de simptomatică este și relația Nataliei Morari cu bloggerul Eduard Baghirov, arestat și condamnat la Chișinău pentru organizarea violențelor. Baghirov a reușit să fugă din Republica Moldova chiar de sub nasul poliției, condusă atunci de oamenii lui Vlad Filat, din al cărui partid făcea parte și Chiril Lucinschi, actualul concubin al Nataliei Morari.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.