Reacția lui Batrîncea, după ce Slusari a cerut micșorarea cotei TVA pentru HoReCa

“Opoziția de dreapta dă dovadă de ipocrizie și foarte mult populism”. Așa a calificat deputatul PSRM, Vlad Batrîncea, solicitarea lui Alexandr Slusari de a micșora cotaTVA pentru HoReCa până la 8%.

Socialistul a amintit că “Guvernul Maiei Sandu și-a început activitatea, anul trecut, cu majorarea mai multor taxe și impozite”, tot atunci a fost dublată taxa pe valoare adăugată pentru hoteluri, restaurante și catering. Vlad Batrîncea spune că în acea perioadă, deputatul blocului ACUM, Alexandr Slusari, declara că „nu este o tragedie” ca cei din HoReCa să plătească TVA de 20 la sută.

“Astăzi, același Alexandr Slusari, dar deja aflat în opoziție, scrie: „de ce să nu diminuăm cota la 8%” pentru domeniul HoReCa. Orice cetățean lucid se întreabă: dle deputat al blocului ACUM, cînd ați fost sincer, cînd erați la guvernare și „nu este o tragedie” să majorați de la 10 la 20 la sută TVA, ori acum, aflat în opoziție, cînd vă întrebați retoric „de ce să nu diminuăm cota la 8%”? Ce e asta dacă nu IPOCRIZIE și POPULISM, dar și lipsă de respect față de cetățeni, pe care-i crede lipsiți de memorie și gîndire critică”, a mai scris Batrîncea.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.