Primul cosmodrom privat în scopuri turistice va fi construit în Rusia

Autorităţile din regiunea rusă Nijni Novgorod şi compania KosmoKurs au încheiat miercuri un acord privind construirea primului cosmodrom privat din ţară, de unde vor fi lansate nave spaţiale suborbitale în scopuri turistice, transmite stiridinmoldova.md.

Regiunea Nijni Novgorod, situată în estul Rusiei, a avut ca rivală Republica Tataristan (din sud-vestul ţării) pentru a primi dreptul de a găzdui acest complex, potrivit unui comunicat al autorităţilor locale.

În cazul în care proiectul va fi susţinut de agenţia spaţială Roskosmos, compania Kosmokurs preconizează construirea complexului în perioada 2020 – 2025, cu o investiţie privată de 2,6 miliarde de ruble (39,46 milioane de dolari).

Pavel Puşkin, directorul general al companiei Kosmokurs, a confirmat semnarea acordului subliniind că în 2025 va avea loc prima lansare în scopuri turistice, iar în 2023 este prevăzută prima lansare de pe acest cosmodrom pentru efectuarea unor teste cu zboruri autonome.

Potrivit lui, compania prevede să construiască pe acest cosmodrom un pavilion pentru realizarea de teste, astfel încât în 2020 să fie testată funcţionarea primelor propulsoare.

Într-un comunicat publicat de autorităţile de la Nijni Novgorod se precizează că rachetele vor folosi combustibili ecologici fără componenţi toxici.

Compania KosmoKurs are deja acordul Roskosmos pentru a desfăşura activităţi legate de dezvoltarea spaţială.

Compania va dezvolta o rachetă propulsoare recuperabilă şi o navă spaţială de şapte locuri, capabile să ajungă la 200 de kilometri înălţime.

Zborurile spaţiale au o durată de aproximativ 15 minute, iar turiştii se vor afla timp de 5 minute în imponderabilitate.

Preţul unui astfel de zbor variază între 200.000 şi 250.000 de dolari.AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Adrian Dădârlat)

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.