Președintele PSRM, Igor Dodon, a declarat că formațiunea sa va merge
săptămâna viitoare la Comisia Electorală Centrală pentru a se înregistra în
cursa pentru alegerile parlamentare anticipate.
”Săptămâna viitoare, noi vom merge și ne vom înregistra în calitate de
concurent electoral. Sunt două variante: sau bloc electoral – socialiștii cu
comuniștii, sau PSRM separat, dacă nu vor dori să meargă împreună într-un bloc
electoral mai multe partide de centru-stânga”, a declarat Dodon, la emisiunea de
vineri.
Liderul socialiștilor este convins că și la acest scrutin
anticipat forțele de centru- stânga vor obține cele mai multe mandate în
Parlament.
”Vom face tot posibilul să învingem la următoarele alegeri
parlamentare. Sincer cred că stânga, așa cum a fost în toți 30 de ani de
independență, primul loc lua stânga, la prima etapă – comuniștii până în 2014
luau primul loc, iar din 2014 încoace, locul întâi îl luau socialiștii.
Problema era că cei de dreapta se uneau împotriva noastră, dar locul întâi tot
timpul era câștigat de partidele de centru-stânga. Cred că acest lucru se va
repeta și la aceste alegeri”, a spus liderul PSRM.
Igor Dodon a declarat i-a trimis o solicitare oficială
liderului PCRM, Vladimir Voronin, cu propunerea de a crea un bloc de stânga în
alegerile parlamentare anticipate.

0 Comment