PDM are o ofertă generoasă pentru blocul ACUM! Candu: îi așteptăm la discuții, suntem flexibili, gata să le oferim și conducerea Guvernului

Partidul Democrat din Moldova este gata să ofere blocului ACUM conducerea viitorului Guvern. Propunerea urma să fie anunțată la negocierile la care au fost invitați reprezentanții PAS și PPDA, respinse de Maia Sandu și Andrei Năstase. Declarația a fost făcută de către vicepreședintele PDM, Andrian Candu, la o conferință de presă, susținută după ședința Consiliului Executiv al formațiunii, transmite stiridinmoldova.md cu referire la today.md.

„Și o să vă spun un lucru pe care nu l-am făcut public până acum, pentru că am vrut să-l discutăm întâi cu liderii blocului ACUM, dacă acceptau propunerea noastră de dialog.

PDM este gata de discuții foarte profunde privind viitorul țării, este pregătit pentru a manifesta flexibilitate în negocieri și, dacă liderii Blocului ACUM ar fi venit la întâlnirea cu noi, ar fi aflat că PDM, chiar dacă este partidul care are mai multe mandate în Parlament, este gata să le ofere până și conducerea viitorului Guvern, să le ofere un rol considerabil în noul Executiv”, a declarat Candu.

Acesta a subliniat că democrații sunt gata de discuții și în continuare.

„Dacă reprezentanții blocului ACUM sunt gata să-și asume actul guvernării, să implementeze inclusiv angajamentele pe care le-am făcut noi în fața cetățenilor, suntem gata să discutăm foarte serios asta, să vina să discutăm”, a precizat vicepreședintele PDM.

Mai mult, potrivit lui Candu, democrații erau pregătiți să discute și toate propunerile celor de la blocul ACUM, să le analizeze împreună și să vadă ce fel de soluții se pot găsi pentru implementarea lor.

„Pentru că asta înseamnă parteneriat pentru toți cetățenii. Iar această abordare arată clar că suntem pregătiți pentru discuții serioase, nu facem jocuri, avem o ofertă serioasă, iar la baza acțiunii noastre stă dorința de a avea o țară stabilă și un guvern profesionist, care să lucreze pentru oameni”, a punctat fruntașul democrat.

Vicepreședintele PDM a spus, în context, că formațiunea a decis să invite din nou liderii blocului ACUM la dialog, în următoarele zile, inclusiv sâmbătă și duminică.

„Am stabilit la Consiliul Executiv să mai facem această nouă încercare, iar dacă nici acum cei de la Blocul ACUM nu vor veni la discuții, în primele zile ale săptămânii viitoare ne vom întruni din nou și vom lua decizii ce facem mai departe”, a continuat Candu.

Vicepreședintele PDM a glumit și pe seama unei afirmații recente a Maiei Sandu.

„Sper că această invitație publică să ajungă la liderii Blocului ACUM. Să nu o sun eu, mai ales după ce am văzut că aseară doamna Maia Sandu a declarat că un coleg al dânsei a primit un telefon de pe un număr necunoscut. Nu vreau să ajungă să spună că am sunat-o ca să o invite să părăsească Blocul ACUM”, a spus vicepreședintele PDM.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.