Parlamentarii din Alabama au votat interzicerea completă a avortului în acest stat. Este cea mai strictă lege de acest fel din legislația SUA, transmite stiridinmoldova.md.
Senatul a aprobat legea cu 25 de voturi pentru și 6 contra, respingând amendamentele care permiteau excepții, precum cazurile de viol sau de incest. Potrivit noii legi, avortul va fi posibil numai în condițiile în care viața mamei este pusă în pericol.
Legea va ajunge acum la guvernatorul republicat Kay Ivey. Aceasta nu a declarat deocamdată dacă o va semna, însă este cunoscută pentru poziția sa fermă contra avorturilor.
Organizația Națională a Femeilor afirmă că noua lege este „neconstituțională” și că este „un efort transparent al candidaților care sunt împotriva avorturilor de a strânge voturi la următoarele alegeri”.
Staci Fox, de la organizația Planned Parenthood, a declarat că această interdicție este „o zi neagră pentru femeile din Alabama și din SUA”.
Pe de altă parte, parlamentarul republican Terri Collins, susținător al legii care interzice avorturile, a declarat că „legea noastră recunoaște statulul de persoană al copilului din pântec”.
Senatorul democrat Bobby Singleton a acuzat în schimb propunerea, afirmând că legea „incriminează medicii” și este o încercare a bărbaților de „a le spune femeilor ce să facă cu corpurile lor”.
Legea prin care avorturile sunt interzise este cea mai strictă de acest fel din SUA și, spre deosebire de statul Georgia, care a interzis avorturile după a șasea săptămână de sarcină, legea din Alabama încadrează orice avort drept infracțiune gravă. Medicii pot fi pedepsiți cu până la 10 ani de închisoare dacă încearcă să pună în practică această procedură și cu 99 de ani de închisoare pentru orice avort dus până la capăt.
Pe de altă parte, femeile care se supun unui avort nu vor fi puse sub acuzare.
0 Comment