O nouă încărcătură din lotul de ajutor umanitar, sub formă de produse de igienă, oferit de orașul Mannheim, Germania, înfrățit cu orașul Chișinăul, a fost recepționată de municipalitate.
Potrivit primarului general Ion Ceban, produsele au ajuns la Centrul municipal pentru refugiați, str. Studenților 7/5, sectorul Rîșcani al capitalei.
„Acesta este al doilea lot de produse destinate refugiaților din Ucraina oferite de colegii din Mannheim. Primul a sosit acum o săptămână. Valoarea totală a donației este de 250 de mii de euro”, a punctat Ceban.
Până în prezent, Primăria Chișinău a beneficiat de ajutor umanitar din partea orașului Mannheim, Germania, înfrățit cu Chișinăul, în valoare de aproximativ trei milioane de lei, fiind vorba, în special, de produse alimentare și de igienă.
0 Comment