Orice acord implică existența unor momente, când părțile trebuie să ia o decizie de compromis, sacrificând o parte din suveranitate. De această părere este fostul vicepremier Alexandru Muravschi. Într-o postare pe Facebook, comentând cererea opoziției de a anula creditul rusesc, el a declarat că „acordurile sunt încheiate pe baza oportunității, iar oportunitatea este o categorie politică și nu ține de domeniul justiției”.
„Deciziile de natură politică sunt luate de Guvern și de Parlament, deoarece aceste instituții poartă responsabilitatea fața alegătorilor”, scrie Muravschi.
În opinia fostului vicepremier, judecătorii Curții Constituționale pot crea un precedent periculos. După anularea creditului rusesc, poate fi pus la îndoială, din punct de vedere constituțional, Acordul de Asociere a Republicii Moldova cu UE, toate memorandumurile semnate cu FMI și Banca Mondială, sau chiar respectarea deciziilor CEDO.
0 Comment