Ion Ceban a vorbit despre importanța familiei la conferința dedicată Zilei Internaționale a Familiei

Despre importanța familiei, primarul general Ion Ceban a vorbit astăzi în cadrul Conferinței științifico-practică internațională organizată de Primăria Chișinău și este dedicată Zilei Internaționale a Familiei. Edilul a punctat că rolul nostru este să facem tot posibilul ca cetățenii să aleagă acest oraș pentru trai, să creăm condiții bune pentru fiecare, de la grădiniță, la școală și să putem oferi servicii sociale.

„Am vorbit despre importanța familiei, dar și despre acțiunile noastre care ar face ca familiile să trăiască bine aici, acasă, în Moldova. Orașul trebuie să fie un loc pentru toate persoanele. Atunci când oamenii aleg unde să trăiască, aleg locul în funcție de complexitatea condițiilor create.

Prezenţa noastră la această conferință, denotă prioritatea pe care o oferim copilului și familiei în societatea noastră, iar acest fapt mă bucură, astfel, împreună putem atribui familiei rolul cel mai important în viața noastră, care descrie istoria și speranța într-un viitor mai bun”, a precizat primarul.

Ceban a precizat că familia este mediul unde întotdeauna găsești afecțiune, sprijin și iubire necondiționată.

„Astăzi, Primăria Chișinău are mai multe servicii create în special pentru acele familii care necesită suport în depășirea situațiilor de risc și asigurarea creșterii armonioase a copiilor. Intervenția noastră este axată pe familie, având ca finalitate angajamentul bunăstării copilului. În acest scop, municipalitatea depune eforturi în vederea asigurării unui nivel de trai satisfăcător, pentru a promova incluziunea socială şi creşterea calităţii vieţii familiilor. Eu aș vrea să vedem un pachet de ajutor pentru familie, de la copil, până la adult”, a punctat primarul.

În fiecare an, în data de 15 mai, este sărbătorită Ziua internaţională a familiei, pentru a marca importanţa pe care comunitatea internaţională o acordă familiilor, fiind în acelaşi timp o oportunitate pentru a atrage atenţia asupra problemelor cu care se confruntă acestea la nivel mondial.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.