Institutul de Marketing și Sondaje a prezentat estimări corecte ale intenţiilor de vot ale cetăţenilor

Institutul de Marketing și Sondaje (IMAS) este singurul care a prezentat estimări corecte ale intenţiilor de vot ale cetăţenilor. Rezultatele sondajelor efectuate de respectiva instituţie sunt cele mai apropiate de rezultatele preliminare ale scrutinului parlamentar din 24 februarie, transmite stiridinmoldova.md cu referire la today.md.

Astfel, în urma procesării a 100 de procente din buletinele de vot, CEC a constatat că PSRM a acumulat 31,9%, PDM – 24,9%, ACUM – 24,8%, iar Partidul Şor – 8,7%. În acelaşi timp, rezultatul sondajului IMAS, publicat în data de 18 februarie arată următoarele cifre: PSRM – 33,8 / PD – 25,2 / ACUM – 21,8% / Șor – 9,8%, constatându-se o abatere medie de 1,6 puncte procentuale şi uan amaximă de 3 puncte procentuale.

Dirtectorul IMAS Chişinău, Doru Petruţi a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, că sondajele de opinie date publicităţii nu au vizat votanţii din diasporă, ci doar pe cei de pe teritoriul Republicii Moldova.

În afară de aceasta, a mai spus Doru Petruţi, alegerile din 24 februarie 2019 s-au desfășurat în baza sistemului mixt de vot, iar asta a presupus exprimarea votului pe sistemul proporţional (pe listă) și a votului pentru candidaţii înscriși pe circumscripţiile uninominale.

„Este eronat să fie comparate rezultatele sondajelor sociologice cu rezultatele privind numărul de mandate obţinut de fiecare partid politic, deoarece sondajele naţionale au vizat intenţiile de vot ale oamenilor pentru votul proporţional (pe listă) și nu intenţiile de vot privind votul pe circumscripţie”, a precizat Doru Petruţi.

Amintim, în context, că ultimul Barometru al Opiniei Publice, realizat la comanda IPP, publicat în data de 7 februarie arăta următoarele cifre: PSRM – 43,0%, PDM – 19,4%, ACUM – 25,2%, Partidul Șor – 5,8%. Abaterea medie a fost de 5,2 puncte procentuale, iar cea maximă de 12,1 pp.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.