Încă un deputat Pro Moldova, în vizorul ANI

Încă un parlamentar din grupul „Pro Moldova” are probleme serioase de integritate. Este vorba despre Sergiu Sîrbu, care, începând cu anul 2011, și-a tăinuit mai multe averi.

Potrivit deputatului PSRM Vasiel Bolea, este vorba de două terenuri extravilane, cu suprafață de 0,0855 ha, dobândit în 1998 cu valoare de 146 206 MDL și altul,  cu suprafață de 0,0141 ha dobândit tot în 1998 cu valoare din 25 710 MDL.

“Aceste terenuri nu au fost indicate în declarația de avere și interese pentru anul 2011. Tot pentru acel an au fost tăinuite și alte două imobile: vilă cu suprafață de 54,7 mp, cu valoare 152 244 MDL, dobândită în 1998, și apartament cu suprafață de 68,2 mp, cu valoare 436 677 MDL dobândit în 2012, dar în baza unui contract de investiție din 2008, fapt care trebuia declarat și în 2011”, a scrie Vasile Bolea, într-o postare pe Facebook.

Potrivit lui Bolea, o altă încălcare comisă de Sergiu Sîrbu în anul 2011 este tăinuirea unui automobil BMW, dobândit în 2009, dar și alte încplcări.

“Șirul încălcărilor continuă și cu un credit în valoare de 30 de mii de lei, luat în 2006 și scadent în 2014. Tot la acest capitol, am atras atenție că în declarație pentru anul 2014 Sergiu Sîrbu indică încă un împrumut în sumă de 20 000 MDL contractat în 2013 și scadent în 2017, însă în declarația pentru anul 2013 – astfel de împrumut nu se regăsește. Ținând cont de aceste încălcări și neconcordanțe, am sesizat Agenția Națională de Integritate pentru a verifica declarațiile deputatului Sergiu Sîrbu și tragerea la răspundere a acestuia”, mai scrie deputatul PSRM.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.