Președintele țării, Igor Dodon, susține că moartea băiețelului de doar 6 anișori din Hâncești este o tragedie pentru toată țara și a invitat clasa politică să nu speculeze pe marginea acestui caz. Șeful statului a exprimat condoleanțe familiei îndurerate și a declarat că este gata să acorde tot ajutorul necesar. Dodon a precizat că, la indicația sa, erau gata să se implice în acțiunile de căutare a minorului dispărut 300-400 de militari.
”Ceea ce s-a întâmplat este o tragedie. Nu putem da vina pe nimeni. Să nu facem din tragedia oamenilor politică. Să nu ne ocupăm cu PR politic pe nevoile oamenilor. Dacă putem să-i ajutăm, haideți să îi ajutăm”, a declarat Dodon în cadrul emisiunii ”Președintele răspunde”.
În context, șeful statului a explicat că, în prezent, din cauza pandemiei grădinițele nu pot fi deschise pentru că aceasta ar putea duce la infectarea în masă a copiilor.
La 26 mai, un băiețel de 6 ani din Hâncești a fost dat dispărut de părinții săi. La două zile de căutări, corpul neînsuflețit al minorului a fost găsit în veceul din curea casei.
0 Comment