Iggy Azalea a anunțat că va lipsi o perioadă de pe rețelele sociale din cauza pozelor nud apărute

Iggy Azalea ia o pauză de la rețelele sociale după ce mai multe fotografii nud au apărut pe Internet, fără acordul ei, transmite stiridinmoldova.md.

Iggy Azalea a anunțat că va lipsi o perioadă de pe rețelele sociale, după ce mai multe fotografii nud, personale, au fost publicate pe Internet. Iggy a postat un mesaj pe care l-a șters între timp, explicând că imaginile au fost luate dintr-o ședință foto din 2016 realizată pentru revista GQ, care nu se voiau a fi publicate. Din această cauză, cântăreața și-a exprimat nemulțumirea, spunând că este „surprinsă și nervoasă” că imaginile au rămas în posesia cuiva și se gândește să intenteze un proces la tribunal.

„Mă simt orbită, rușinată, violată, nervoasă, tristă și alte milioane de lucruri. Nu doar pentru că nu am fost de acord cu acest lucru, însă pentru modul răutăcios în care oamenii au reacționat. Ceea ce m-a dat peste cap au fost comentariile a o mulțime de bărbați care au mers chiar mai departe și și-au împărtășit gândurile și fanteziile în legătură cu corpul meu. Dacă ați fost vreodată umiliți în fața familiei și a celor pe care îi iubiți probabil știți prin ce trec acum. Este ca o bombă nucleară care explodează și nu doar că te distruge emoțional, dar lasă o urmă în viața personală, afectându-ți relațiile și oamenii care contează cel mai mult„, a scris Iggy Azalea.

„Niciodată nu mi-aș fi dat acordul să fac poze fără sutien dacă ar fi existat o șansă ca ele să fie publicate, punct. A fost înțelegerea mea înainte de ședința foto. Sunt surprinsă că nu au fost șterse după ce am făcut selecția de poze la final”, a adăugat Iggy. Deși au fost contactați pentru un răspuns, reprezentanții GQ nu au oferit nicio declarație momentan.

Finalizându-și mesajul, Azalea a precizat că plănuiește să găsească persoana responsabilă de apariția imaginilor în mediul online și să o facă „responsabilă de propriile acțiuni”, dar nu înainte de a-și ruga fanii să fie buni unul cu celălalt.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.