Fracțiunea parlamentară a PSRM a avut o întâlnire cu președintele țării, Igor Dodon

Fracțiunea parlamentară a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova a avut, astăzi, o întâlnire cu președintele țării, Igor Dodon. Deputații socialiști și-au anunțat întreaga susținere în continuare pentru Igor Dodon și au discutat cu șeful statului posibile scenarii politice ulterioare.

Deputații socialiști au fost de acord că este strict necesar de evitat o posibilă criză politică, care ar provoca după sine aprofundarea crizei economice și un colaps social. “O criză politică și guvernamentală ar însemna intrarea în incapacitate de plată a salariilor și pensiilor, fapt care trebuie evitat”, au subliniat parlamentarii din fracțiunea PSRM.

Igor Dodon a dat asigurări că este gata să caute soluții politice pentru păstrarea stabilității cu toate grupurile parlamentare.

În același timp, liderul fracțiunii legislative a PSRM, Corneliu Furculiță a adus mulțumiri tuturor cetățenilor, care au participat la scrutinul prezidențial, în mod special, celor care și-au dat votul pentru Igor Dodon.

“Acest an este unul extrem de dificil, nu doar pentru Republica Moldova, dar și pentru întreaga lume. În condițiile unei crize economice mondiale, provocate de pandemia COVID-19, dar și a unei secete severe, care a lovit țara noastră, rezultatul obținut în interiorul țării de Igor Dodon este unul onorabil. Asta arată că cetățenii noștri au încredere în Igor Dodon și apreciază munca președintelui. La fel, arată și faptul că noi am lucrat bine în această campanie electorală. Dar oricând se poate și mai bine”, a precizat Furculiță.

Deputații socialiști au propus ca Igor Dodon să revină la conducerea PSRM, urmând ca acest fapt să se producă în conformitate cu prevederile statutare ale formațiunii.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.