Deputații PSRM propun inițiativa în beneficiul celor plecați peste hotare

Un grup de deputați PSRM a venit cu inițiativa legislativă prin care se propune ca pensionarii din Republica Moldova, care primesc pensii din partea altui stat, să beneficieze de servicii medicale gratuite în spitalele din țară, transmite stiridinmoldova.md

Proiectul, înregistrat în Parlament de deputații socialiști, prevede includerea acestei categorii de pensionari în sistemul de asigurări medicale la categoria persoanelor asigurate de stat.

Unul din autorii proiectului, deputatul PSRM, Vladimir Odnostalco, a explicat că, potrivit legii actuale, pensionarii care primesc pensie de peste hotare nu au dreptul să beneficieze de poliță medicală gratuită. Această categorie de pensionari trebuie să plătească pentru polița de asigurare medicală.

”Așa ceva nu trebuie să fie, pentru că aceste persoane au muncit și în Moldova, au contribuit la fondul asigurărilor sociale, medicale, au plătit impozite”, a declarat deputatul.

Proiectul de lege urmează să fie dezbătut și votat de Parlament. Dacă va acumula numărul necesar de voturi, Legea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2021.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.