Concert Open Air La La Play Voices

Moldovan National Youth Orchestra are deosebita plăcere să vă invite pe 26 iulie, în scuarul Catedralei Nașterea Domnului din Chișinău, la un concert susținut de 130 de beneficiari ai proiectului de incluziune socială prin muzică La La Play Voices, transmite stiridinmoldova.md.

Finaliștii proiectului, selectați din 400 de candidați la nivel național, vor interpreta împreună cu orchestra peste 20 de piese însușite în cadrul unei reședințe de vară ce va dura 7 zile. Acești copii din diferite puncte ale țării, toți diferiți și unici, vor forma un cor din 130 de voci pentru a-și face vocile auzite.

Organizatorii vă invită să auziți și să cunoașteți vocile viitorului acestei țări, de la nord la sud, de la est la vest, diverși și extraordinari.

Corul din 130 de copii va fi susținut de către 50 de intrumentiști ai Moldovan National Youth Orchestra, dirijați de către Cristian Spătaru și Andriano Marian.

În cadrul evenimentului vor fi interpretate peste 20 de piese, precum Simfonia nr.36 (W.A.Mozart), Shape of My Heart (Sting), Canto de la terra (A. Bocelli), Imagine (John Lennon), De-as avea (Ștefan Petrache) și altele. Accesul la eveniment este liber.

“În perioada reședinței de vară cei 130 beneficiari La La Play Voices, vor avea parte de o mulțime de activități de dezvoltare personală, dar și a capacităților vocale. Piese învățate alături de noua familie muzicală vor fi prezentate într-un concert pe 26 iulie la Chișinău, alături de 50 instrumentiști ai orchestrei. O experiență inedită de a fi soliști alături de Moldovan National Youth Orchestra vor avea 13 copii din cei 130, lucru ce ne va marca pe noi toți și fiecare”, dezvăluie Andriano Marian, manager de proiect La La Play Voices.

Proiectul de incluziune sociala La La Play Voices este la a 2-a ediție, prima având loc în anul 2018. În cadrul acesteia, au fost selectați 20 de copii talentați care au pus baza corului La La Play Voices, ce reprezentă diversitatea etnică și socială a Moldovei. Activitatea și noutățile din cadrul proiectului pot fi urmărite atât pe pagina evenimentului, cât si pe pagina Moldovan National Youth Orchestra.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.