Vicepreședintele
Parlamentului, Vlad Batrîncea, președintele Grupului de prietenie cu
Parlamentul Chinei, a participat la Conferința internațională ”Noul concept de
dezvoltare a Chinei, practica socialismului cu specific chinez”.
În calitate de speaker al
evenimentului, Vlad Batrîncea a menționat că Republica Moldova urmărește cu
atenție dezvoltarea impresionantă a Chinei contemporane. Potrivit
socialistului, dezvoltarea economică a Chinei urmărește bunăstarea oamenilor,
iar aplicarea tehnologiilor avansate vorbesc despre China ca despre o minune
istorică modernă a lumii.
Batrîncea a menționat că relațiile moldo-chineze sunt completate
cu noi proiecte tehnologice și economice.
Vicepreședintele Parlamentului a mulțumit poporului chinez și
Ambasadei Chinei în Moldova pentru decizia de a aloca țării noastre 150 de mii
de vaccinuri împotriva COVID-19.
”Este foarte important că Republica Populară Chineză și de
această dată, ca și în alte momente dificile, a întins o mână de ajutor
poporului moldovenesc. Acest lucru se face gratuit și necondiționat. China
demonstrează o politică de neimplicare în treburile interne ale altor state și
este un prieten și partener sincer ”, a declarat vicepreședintele Parlamentului.

0 Comment