Animalele îşi vor micşora dimensiunile în următorii 100 de ani

Animalele din lumea întreagă îşi vor micşora dimensiunile în următorii 100 de ani în contextul în care oamenii vor continua să distrugă habitatele naturale, potrivit unui studiu recent, citat joi de Press Association, transmite stiridinmoldova.md.

Conform cercetătorilor de la Universitatea Southampton din Marea Britanie, studiul arată că animalele mai adaptabile şi mai mici, precum rozătoarele şi păsările cântătoare, au cele mai mari şanse să predomine în natură în următorul secol.

Profesorul Rob Cooke, coordonatorul acestui studiu publicat în Nature Communications, a declarat: „De departe, cea mai mare ameninţare pentru păsări şi mamifere este omul – habitatele sunt distruse din cauza impactului nostru asupra planetei, prin despăduriri, vânătoare, agricultură intensivă, urbanizare şi efectele încălzirii globale”.

„Diminuarea substanţială a speciilor pe care noi o prevedem ar putea să producă alte impacturi negative asupra sustenabilităţii pe termen lung a ecologiei şi a evoluţiei. Această diminuare ar putea să se producă din cauza efectelor pe care le au modificările ecologice, dar, odată cu dispariţia speciilor ce îndeplinesc funcţii specifice în ecosistemul nostru global, ar putea să devină ea însăşi, de asemenea, un motor al schimbării”, a adăugat profesorul britanic.

Studiul a monitorizat 15.484 de mamifere terestre şi păsări şi a analizat modul în care masa corporală, numărul de pui într-un an, mărimea habitatului, dieta şi lungimea perioadei dintre generaţii afectează rolul lor în natură.

În plus, experţii au folosit şi Lista Roşie a Speciilor Ameninţate, elaborată de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN), pentru a determina animalele ce prezintă cea mai mare probabilitate de extincţie pe parcursul următorului secol.

„Cercetătorii prognozează că masa corporală medie a mamiferelor va scădea, colectiv, cu 25% în următorul secol. Acest declin reprezintă o schimbare majoră şi accelerată în comparaţie cu scăderea corporală de 14% observată la aceste specii în ultimii 130.000 de ani (ultima perioadă glaciară)”, a declarat un purtător de cuvânt al Universităţii Southampton.

„În viitor, animalele mici, cu durate mici de viaţă, foarte fertile şi consumatoare de insecte, care prosperă într-o varietate largă de habitate, vor predomina pe Terra. Aceşti „câştigători” includ rozătoarele – precum gerbilul pitic – şi păsările cântătoare, precum pasărea-ţesător-cu-sprâncene-albe. Mai puţin adaptabile, speciile cu durate lungi de viaţă, care necesită condiţii de mediu speciale, vor deveni cel mai probabil victime ale extincţiei. Printre ‘perdanţi’ se vor afla acvila-de-stepă şi rinocerul-negru”, a adăugat el.

Felix Eigenbrod, profesor la aceeaşi universitate britanică, a făcut următoarea precizare: „Am demonstrat că dispariţia prognozată a mamiferelor şi păsărilor nu se va face la întâmplare din punct de vedere ecologic – va fi mai degrabă un proces selectiv, prin care anumite specii vor fi filtrate, în funcţie de trăsăturile şi vulnerabilitatea lor la modificările climatice”.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.