A fost lansat Centrul de Apel pentru alegerile parlamentare

Astăzi, 2 ianuarie 2019, a fost lansat Centrul de Apel pentru alegerile parlamentare și referendumul republican consultativ din 24 februarie curent, cu numărul unic de telefon (+373) 22 880101. Centrul va funcționa în perioada 2 ianuarie – 26 februarie 2019, iar funcționalitatea acestuia va fi coordonată de Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE) în parteneriat cu Comisia Electorală Centrală (CEC).

Alegătorii vor putea solicita Centrului de Apel informații cu privire la particularitățile de desemnare și înregistrare a candidaților la funcția de deputat, depre arondarea la secții de votare și circumscripții electorale uninominale, procedura de vot, și altele. Menționăm că nu pot fi depuse contestații prin intermediul Centrului de Apel.

Totodată, în perioada de activitate, operatorii Centrului de Apel vor acorda persoanelor responsabile de gestionarea listelor electorale din cadrul autorităţilor publice locale, dar şi membrilor organelor electorale inferioare asistenţa necesară pentru aplicarea uniformă a procedurilor de gestionare a Registrului de stat al alegătorilor.

În cadrul Centrului de Apel vor activa 30 de operatori. Linia de informare a Centrului de Apel va funcţiona de luni pînă vineri, între orele 8.00 – 17.00, iar perioada 23-25 februarie 2019 programul de lucru va fi extins pînă la 24 de ore pe zi.

Centrul poate fi apelat la tarif ordinar de la telefonul fix sau mobil din orice localitate a Republicii Moldova sau din afara țării.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.