Zeci de producători de mere s-au reunit la Festivalul Mărului

Zeci de producători de mere s-au reunit, duminică, 15 septembrie 2019, la Soroca, în cadrul celei de-a IX-a ediții a Festivalului Național al Mărului. Evenimentul a avut loc în preajma Cetății Soroca, transmite stiridinmoldova.md.

Tradițional, producătorii de mere au mers într-o paradă, împreună cu membrii colectivelor artistice din raion și reprezentanții instituțiilor de învățământ, au organizat expoziții cu vânzare și târguri de bucate tradiționale, o paradă a costumelor reprezentative pentru festival, precum și o expoziție a materialului săditor.

Potrivit organizatorilor obiectivul principal al festivalului este popularizarea și dezvoltarea sectorului agrar, promovarea producătorilor autohtoni de mere, precum şi a businessului specializat în tehnologii moderne de prelucrare a merelor și producere a materialului săditor pomicol.

La eveniment a participat și ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Georgeta MINCU care a fost impresionată de eveniment și a subliniat că prin asemenea acțiuni vom reuși să impulsionăm dezvoltarea sectorului pomicol din țară, să promovăm consumul de mere, să susținem producătorii autohtoni, inclusiv, să promovăm tehnologiilor moderne de producere a merelor și materialului săditor pomicol.

Festivalul a constituit o bună platformă de comunicare între producători, procesatori și exportatorii de mere, care au discutat despre proiectele din agricultură, precum și instituțiile responsabile de dezvoltarea și promovarea sectorului pomicol.

Producătorii care au înregistrat rezultate deosebite în producerea, exportul și procesarea merelor, au fost decernați cu diplome, din partea Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. De asemenea, au fost menționați și agenții economici de tip corporativ cu cele mai mari suprafețe de măr, producătorii agricoli de tip familial, cei care au investit cel mai mult în anul 2019 în ramură, precum și cei ce dispun de infrastructură post recoltare performantă.

Astfel, producătorii au fost decernați cu diplome și premii speciale la nominalizările.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.