Un milion de oameni au semnat o petiție împotriva suspendării Parlamentului britanic

O petiție online împotriva suspendării Parlamentului de la Londra a fost semnată de aproape un milion de persoane, transmite stiridinmoldova.md cu referire la Mediafax.

„Parlamentul nu trebuie suspendat sau dizolvat decât dacă perioada privind Articolul 50 a fost extinsă sau dacă intenția Marii Britanii de a ieși din Uniunea Europeană a fost retrasă”, se arată în descrierea petiției respective.

Petiția este susținută de mai mulți parlamentari britanici care se opun ieșirii țării din Blocul comunitar.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a aprobat, miercuri, cererea premierului Boris Johnson de suspendare a Parlamentului, facilitând astfel producerea Brexit fără niciun acord.

„Regina a aprobat ordinul de suspendare a Parlamentului începând nu mai devreme de luni, 9 septembrie, şi nu mai târziu de joi, 12 septembrie 2019, până pe 14 octombrie 2019 (…)”, se arată într-un comunicat oficial.

Premierul conservator Boris Johnson i-a cerut reginei suspendarea Parlamentului pentru a evita o decizie legislativă prin care să fie blocată ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit. Boris Johnson speră să reuşească astfel să retragă Marea Britanie din Uniunea Europeană în orice condiţii, inclusiv fără niciun acord Brexit.

Boris Johnson a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici. Mai mulţi membri ai fostului Guvern de la Londra au demisionat în semn de protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană. În contextul impasului politic, premierul Theresa May şi-a prezentat, de asemenea, demisia.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.