Un candidat PAS la parlamentare, acuzat de către cetățeni de management prost

Pasat Iurie, primarul satului Bălceana din raionul Hîncești, aflându-se la cel de-al doilea mandat (primul din partea PLDM,), visa ca în continuare să gestioneze treburile satului în tihnă, liniștit, fără a fi tulburat din activitățile cotidiene. Visul și viața domoală au fost însă întrerupte, realitățile au dictat alte reguli.

Așa, pe 16 martie 2020, atît Bălceana cât și Pasat Iurie, devin peste noapte cunoscuți întregii țări, grație unui fapt trist satul devine prima localitate din republică în care a fost instituit regimul de carantină, fiind la acel moment atestate 16 persoane infectate si una decedată de Covid 19.

INVESTIGAȚIE// Un primar traseist, cu grave probleme de management, se vrea deputat pe lista PAS

Necătând la faptul că, Pasat Iurie era deja la al doilea mandat de primar și ar fi trebuit să posede abilitățile necesare pentru a gestiona efecient o situație de criză într-o localitate cu doar 1300 de cetățeni, starea de fapt a scos în vileag neprofesionalismul si managementul defectuos al primarului.

Așa, în scurt timp localnicii satului sau pomenit într-o blocadă de ordin social strigătoare la cer, sătenii sau pomenit în situația dificilă de a nu avea acces la cele mai elementare servicii (medicale, comunale, etc), totodată fiind atestată lipsa alimentelor, produselor de primă necesitate, etc. În localitate activa doar un singur medic cu orele de primire între 08.00 – 10.00.

Negăsind nici un sprijin în persoana primarului Pasat Iurie, în perioada 23-27 martie 2020, un grup de locuitori ai satului Bălceana, au sesizat Avocatul Poporului, privind problemele de ordin social cu care se confruntă.

Așa dar, negăsind alte soluții locuitorii satului Bălceana au fost nevoiți să recurgă la institutul Avocatului Poporului, în adresa cărui au înaintat problemele de ordin socio-economic cu care se confruntau ca : aprovizionarea defectuoasă cu medicamente, cu produse de primă necesitate, imposibilitatea de a procura seminţe pentru lucrările de primăvară, de a achita serviciile comunale, de a procura şi reîncărca buteliile cu gaz pentru prepararea bucatelor, etc.

Pe 27 martie 2020, Avocatul Poporului a expediat un demers pe numele Prim-ministrului Republicii Moldova, Preşedinte al Comisiei Naţionale pentru Situaţii Excepţionale, în care i-a adus la cunoștință problemele invocate de către locuitorii satului Bălceana și a solicitat identificarea soluţiilor şi elaborarea unui mecanism viabil pentru organizarea aprovizionării locuitorilor cu produse de strictă necesitate, medicamente ş.a., precum şi pentru organizarea vieţii sociale, astfel încît să fie asigurat, în circumstanţele obiective existente, dreptul la un trai decent şi alte drepturi ale omului.

Faptele de mai sus, vorbesc de la sine că primarul localității Bălceana, Pasat Iurie, nu a dat dovadă în calitate de ales al poporului de abilitățile necesare unui primar gospodar, și respective ar merita să-și ceară scuze de la consăteni și să depună mandatul de primar. Cu toate acestea Pasat Iurie, dimpotrivă în prezent, are tupeul de a se balota ca candidat pentru funcția de deputat în organul legislativ al țării (din partea echipei “oamenilor buni”), unde la “sugur” î-și va aduce aportul la creșterea bunăstării și nivelului de trai al cetățenelor.

Dacă în rândurile “oamenilor buni” sânt selectați așa “specialiști” și “gospodari” ca Pasat Iurie, apar dubii mari referitor la exigența cu care sunt selectați candidații la funcția de deputat în Parlament, existând bănuiala că, “filtrul” este rău găurit.

P.S. Printre altele, referitor la activitățile primarului de Bălceana, Pasat Iurie, în scurt timp vom reveni cu detalii asupra modului în care dumnealui repară drumurile din localitate (de ani de zile), consolidează râpele și podurile, etc., lucrări care sunt executate an de an la nesfârșit

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.