Transport gratuit în Taraclia de sărbători: Microbuzele repornesc motoarele pe 22 decembrie

Veste bună pentru locuitorii din Taraclia. După ce o lună au fost nevoiți să meargă pe pe jos prin oraș, vor putea, din nou, să se folosească de transportul public. Două microbuze vor începe să circule prin oraș începând cu ziua de vineri, 22 decembrie, pe rutele de bază ale orașului Nr.1 și Nr.2. Despre aceasta a anunțat pe rețelele de socializare primarul Veaceslav Lupov .

“În sfârșit, am primit toate permisiunile pentru microbuze. Iată maxi-taxiurile noastre sunt alimentate, și din 22 decembrie vor circula pe rutele 1 și 2. În contextul sărbătorilor de iarnă, dar și a faptului că transportul public nu a circulat mai mult timp prin oraș, am decis ca, până pe 8 ianuarie, călătoria prin oraș cu microbuzele să fie gratuită. Ulterior, va costa 5 lei, conform tarifului aprobat”, a relatat Veaceslav Lupov.

Locuitorii din Taraclia au rămas fără transport public din 2 octombrie. Subit și fără explicații, agentul economic a renunțat să presteze asemenea servicii. Potrivit surselor noastre, care au solicitat păstrarea anonimatului, acesta ar fi acționat la ordinul PAS. Datorită faptului că administrația publică locală a reacționat prompt, locuitorii din Taraclia au din nou posibilitatea să se deplaseze cu maxi-taxiurile. În acest scop, omul de afaceri și filantropul Ilan Șor a dăruit Primăriei din Taraclia patru microbuze.

Oamenii din Taraclia sunt mulțumiți că problema transportului public a fost rezolvată, și au mulțumit echipei lui Ilan Șor pentru implicare.

“Este o veste minunată, mai ales în ajunul sărbătorilor! Mulțumesc echipei Agenție Naționale de Transport Auto și lui Ilan Șor pentru această schimbare pozitivă”, a spus o localnică.

“Așteptam cu nerăbdare să văd microbuzele circulând din nou. Gratuitatea în perioada sărbătorilor este binevenită!”, a spus un localnic.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.