Compania aerospaţială europeană Airbus urmăreşte să revoluţioneze modul în care locuitorii din mediul urban ajung din punctul A în punctul B cu ajutorul unor taxiuri aeriene cu patru locuri, care pot „zbura pur şi simplu deasupra ambuteiajelor”, transmite stiridinmoldova.md.
Pentru efectuarea testelor de fezabilitate ale „CityAirbus”, planificate în regiune în următoarele luni, Airbus a optat pentru oraşul Ingolstadt din Germania.
Ministrul Transporturilor din Germania, Andreas Scheuer, a făcut publice aceste planuri, luni, în Ingolstadt.
Modelul de taxi aerian cu propulsie electrică, dotat cu opt rotoare, poate transporta pe calea aerului patru pasageri.
În opinia lui Scheuer, CityAirbus „arată destul de bine, acum mai trebuie doar să zboare”.
Aceste taxiuri zburătoare pot transporta oameni pe anumite rute, spre exemplu între aeroport şi centrul oraşului.
Taxiurile pot fi utilizate, de asemenea, în domeniul sanitar, spre exemplu pentru transportul personalului medical, a sângelui sau a organelor donate pentru intervenţii chirurgicale de urgenţă.
Aparate similare sunt în curs de dezvoltare la nivel mondial.
Noul model de taxi a fost dezvoltat în Germania, la uzina de elicoptere Airbus din oraşul Donauwoerth.
0 Comment