Într-o atmosferă plină de emoții și unitate, echipa lui Ilan Șor din orașul și raionul Orhei a făcut un bilanț al rezultatelor anului trecut și a analizat ultimii 4 ani de conducere a municipiului și raionului Orhei. Fiecare dintre vorbitori a prezentat un raport despre propriul domeniu de responsabilitate. De asemenea, în cadrul întrunirii echipei lui Ilan Șor din Orhei a fost schițat un plan strategic pentru viitor. Ca de fiecare dată, conform tradiției instituite acum 8 ani, Ilan Șor și-a felicitat toți colegii cu ocazia sărbătorilor de iarnă, urându-le fiecărui membru al familiei noastre din Orhei multă sănătate, fericire și numai victorii!
Toți speakerii au vorbit despre 2023 ca despre un an cu multe provocări și succese semnificative. În ciuda presiunii, echipa partidului politic “Șor” s-a consolidat, devenind mai puternică și mai încrezătoare în forțele proprii. Cuvinte de recunoștință și felicitări au fost adresate tuturor membrilor, activiștilor și susținătorilor. Sălile au fost pline, iar cei prezenți au aplaudat în picioare în semn de recunoștință față de Ilan Șor pentru puterea și curajul de care dă dovadă și, desigur, pentru numărul mare de proiecte pe care le-a implementat în Orhei, pentru susținerea echipei și a fiecărui locuitor al Orheiului, pentru faptul că viața în Orhei a devenit de mult timp ca un basm!
La eveniment au participat primarii, consilierii locali și raionali aleși în 2019, conducerea orașului și raionului Orhei, precum și conducerea și candidații Partidului “ȘANSĂ”. Marina Tauber, Dinu Țurcanu, Alexei Lungu, Tatiana Platon, Marina Cravcenco, Cristina Cojocari, Valerian Cristea, Victor Perțu și noul primar al municipiului Orhei, Tatiana Cociu, și-au exprimat recunoștința pentru activitatea echipei, pentru rezultatele obținute, pentru munca depusă, pentru susținerea și angajamentul față de dezvoltarea în continuare a municipiului și raionului.
Toți și-au confirmat hotărârea de a rămâne fermi în fața acțiunilor ilegale, care urmăresc defăimarea echipei lui Ilan Șor și a poporului Republicii Moldova. Pentru o echipă atât de puternică, cu un număr atât de impresionant de participanți, sala Palatului de Cultură “Andrei Suruceanu” a fost prea mică, ca urmare a fost necesar de a organiza evenimentul în trei runde. Acesta s-a încheiat cu colinde vesele și momente de neuitat, într-o ambianță cu muzică live.
0 Comment