Proiectul de renovare a străzii Gagarin din Chiriet-Lunga, Găgăuzia, devine realitate cu sprijinul lui Ilan Șor

Schimbările mult așteptate au venit și în satul Chiriet-Lunga din Găgăuzia. Strada Gagarin, care duce spre instituțiile sociale importante, a fost reconstruită. Sătenii așteptau de mult timp  acest eveniment, drumul fiind în stare proastă. Asfaltul, pus încă pe vremea sovietică, era distrus complet, fiind în paragină și plin de gropi, care erau greu de traversat, mai ales pentru bătrâni și copii.

Proiectul de reconstrucție a drumului a fost implementat la inițiativa partidului „Șansă” de echipa lui Ilan Șor și finanțat de investitori străini. În doar câteva săptămâni, strada Gagarin a fost asfaltată și au fost montate borduri noi. Până acum vorbim doar de o secțiune de 400 de metri. Însă, în viitorul apropiat, lucrările de restaurare vor continua pe un alt tronson al acestei străzi.

„Și alte proiecte de infrastructură rutieră vor fi implementate în Chiriet-Lunga, deoarece toate drumurile importante din sat sunt în stare proastă și nu au fost reparate de când Moldova făcea parte din Uniunea Sovietică”, a spus Ilan Șor.

Politicianul a menționat că până la sfârșitul anului va fi reparat cel puțin câte un drum în fiecare sat al Găgăuziei, iar în 2024 vor fi modernizate școli, grădinițe și alte instituții importante în mai multe localități.

„Nu facem politică mare. Prioritatea noastră este calitatea vieții cetățenilor. De aceea, în prezent implementăm proiecte de infrastructură rutieră în multe sate din Găgăuzia, împreună cu Partidul „Şansă”. Într-o serie de alte localități, am finalizat deja lucrările și am deschis drumuri noi”, a spus Ilan Șor.

Politicianul a mai spus că negociază cu partenerii din Rusia un preț accesibil pentru gazele naturale pentru toți locuitorii Găgăuziei.

 „În următoarele două săptămâni vă voi raporta rezultatele negocierilor. Dar, fără îndoială, găgăuzii vor plăti un preț normal pentru gazele naturale, așa cum merită și cum trebuie. Din păcate, locuitorii din alte regiuni ale Moldovei vor continua să plătească scump pentru gaz din cauza deciziilor politice eronate și antipopulare luate de guvernul PAS”, a subliniat Ilan Șor.

Președintele partidului „Șansă”, Alexei Lungu, le-a mulțumit locuitorilor din Chiriet-Lunga pentru încredere și i-a asigurat că vor beneficia de sprijin din partea echipei sale.

„Am promis că voi fi alături de fiecare locuitor, indiferent în ce oraș se află, în ce limbă vorbește. Partidul „Șansă” va fi alături de dumneavoastră, vom sprijini toate proiectele promise de bașcanul Evgenia Guțul și vom aduce prosperitate în fiecare localitate a Găgăuziei”, a spus Alexei Lungu.

Bașcanul Evgenia Guțul i-a mulțumit lui Ilan Șor și lui Alexei Lungu pentru contribuția lor la implementarea acestui proiect. Și le-a spus sătenilor că problemele de la Chiriet-Lunga vor fi rezolvate pas cu pas.

„Începem cu drumurile, pentru că de asta depinde confortul și siguranța fiecăruia. După aceasta, vom implementa și alte proiecte sociale importante care vor contribui la dezvoltarea economică a localității și la bunăstarea fiecărui locuitor”, a spus Evgenia Guțul.

Reprezentantul echipei lui Ilan Șor, Pavel Verejanu, s-a adresat și el locuitorilor satului venind cu mesaje de încurajare și sprijin.

„Modernizarea străzii Gagarin a devenit posibilă datorită bunelor relații ale bașcanului cu investitorii turci, care sunt și parteneri ai lui Ilan Șor. Acesta este doar începutul, vom continua să implementăm și alte proiecte importante de infrastructură în satul dumneavoastră. Drumurile bune înseamnă, în primul rând, siguranța vieții dumneavoastră”, a spus Verejanu. 

 Locuitorii satului au așteptat cu nerăbdare acest eveniment din momentul în care a început renovarea străzii Gagarin. Ei își amintesc cu groază cum mulți ani la rând, acest tronson de drum le-a creat dificultăți serioase în viață.

„A fost foarte greu de circulat. Groapă după groapă! În sfârșit, această bătaie de joc s-a terminat! Sperăm cu adevărat că Partidul „Șansă” și echipa lui Ilan Șor să construiască și alte drumuri în sat, cel puțin în variantă albă. Vom fi foarte recunoscători”, și-au împărtășit impresiile localnicii.

 „Strada a fost în stare foarte proastă. Copiilor le era greu să ajungă la școală și la grădiniță. Și pentru persoanele în vârstă era aproape imposibil să se plimbe pe aici. Mulți bătrâni sunt singuri; trebuie să meargă singuri la magazin sau farmacie pe acest drum. Și a fost o adevărată provocare pentru ambulanțe să treacă pe aici. Ne bucurăm că după atâția ani de așteptare ne putem deplasa ușor și în siguranță pe această stradă”, a spus directorul liceului teoretic „D. Tanasoglo”, Valentina Molodka.

„Așteptăm de 60 de ani ca strada Gagarin să fie reparată. Acum e perfectă. Suntem foarte mulțumiți. Și alte drumuri necesită reparații urgente, ne bazăm pe echipa lui Ilan Șor”, a spus unul dintre locuitorii satului.

Ilan Șor promite că va moderniza orașele și satele din toată țara în următorii ani. În acest scop, au fost inițiate programele „Satul Moldovei” și „Orașul Moldovei”, care vor finanța proiecte de infrastructură socială și rutieră importante pentru cetățeni.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.