Primarul capitalei anunță lansarea noului portal smart.chisinau.md

Chișinăul face un pas important în domeniul digitalizării cu lansarea noului portal smart.chisinau.md. Acesta va oferi cetățenilor și celor interesați acces la diferite procese și servicii care au fost digitalizate în cadrul administrației locale.

Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a anunțat lansarea portalului în regim de testare, subliniind că această mișcare face parte din strategia mai amplă de transformare digitală a orașului. “Chișinăul are aprobată și o strategie de transformare digitală care urmează a fi implementată. Astăzi o bună parte din procesele importante ale primăriei sunt deja digitalizate, foarte multe pot fi urmărite online, iar serviciile sunt optimizate și mai aproape de cetățeni”, a spus primarul.

Procesul de digitalizare a avansat semnificativ în Chișinău, cuprinzând diverse domenii, de la ghișeul unic, managementul documentelor, resurse umane, și finanțe, până la monitorizarea mașinilor de lucru și tehnicii în teren, digitalizarea arhivei primăriei, vizualizarea pe platforme GIS a cadastrului bunurilor imobile, construcțiilor, segmentelor ale străzilor, monitorizarea stării infrastructurii de transport și a rețelelor, și înscrierea la grădiniță și școală.

“Cea mai mare parte nu poate fi prezentată sau să fie accesată de publicul larg, din considerente de securitate sau a datelor cu caracter personal. Dar pe noul portal smart.chisinau.md puteți găsi multe din procesele care sunt posibile pentru a fi accesate de locuitorii capitalei, dar și cei interesați”, a adăugat Ceban.

În plus, primarul a menționat că se lucrează și la versiuni ale site-ului în limba rusă și engleză, pentru a face platforma accesibilă pentru un public și mai larg.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.