Perla turistică a Vietnamului, declară război plasticului

Autorităţile din Halong Bay, declarat Patrimoniu UNESCO şi cea mai cunoscută destinaţie turistică din Vietnam, va începe din august un program pilot de interzicere a sticlelor şi pungilor din plastic la care vor participa 15 operatori turistici, transmite stiridinmoldova.md cu referire la EFE.

Măsura lansată de administraţie cere operatorilor de croaziere, canoe şi bărci cu motor care străbat zilnic golful să clasifice deşeurile pentru a facilita reciclarea lor şi să limiteze utilizarea în general a plasticului de unică folosinţă.

Potrivit lui Pham Dinh Huynh, directorul adjunct al administraţiei parcului, în fiecare zi sunt folosite 5.000 sticle de plastic şi 5.000 de şerveţele umede (ambalate în plastic) în acest paradis turistic, ceea ce duce la colectarea a 6 tone de deşeuri din apele golfului.

În loc de sticla obişnuită de apă, cele 15 agenţii selecţionate pentru program vor oferi fiecărui turist un pahar fabricat din materiale reciclabile pe care îl vor putea umple pe ambarcaţiune şi şerveţele umede reutilizabile neînvelite în plastic.

De când această destinaţie turistică a fost popularizată, în 1992, de filmul francez ‘Indochine’, cu Catherine Deneuve în rolul principal, numărul turiştilor a crescut în mod constant, ajungând la 5,2 milioane de vizitatori străini anul trecut.

Acest turism de masă este unul dintre principalii factori ai deteriorării mediului, la care contribuie şi deşeurile provenite de la exploatările miniere în aer liber situate la aproximativ 50 de kilometri distanţă.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.