Cei peste 2000 de oameni, prezenți la sărbătoarea Păcii și Prosperității pentru Moldova, organizată de PDM, au avut parte de o paradă călare de excepție, oferită de tinerele din plutonul de cavalerie al Inspectoratului Național de Patrulare, dar și de un recital extraordinar al fanfarei MAI și a gărzii de onoare de la această instituție, transmite stiridinmoldova.md cu referire la hotnews.md.
Participanții la acţiune sunt întâmpinaţi de Garda de Onoare, iar din terciul de ostășesc au gustat, alături de veterani, premierul Pavel Filip și vicepreședintele PDM, Andrian Candu.
În scuar este amenajată şi o zonă de divertisment pentru copii, unde va avea loc un flash-mob de pictură.
Programul artistic al sărbătorii conține și un concert cu participarea mai multor artiști celebri, cum ar fi Geta Burlacu, Doina Sulac, Maria Țonina, Vitalie Maciunschi și formaţia „BrioSonores”. Mai târziu, corul academic „Doina” va susţine un concert de muzică clasică.
Amintim că din anul 2017, potrivit unei decizii a Parlamentului, în data de 9 mai moldovenii marchează concomitent atât Ziua Victoriei, cât şi Ziua Europei.
0 Comment