Parlamentul Albaniei a votat demiterea preşedintelui Ilir Meta. De ce este acuzat?

Parlamentul albanez a votat miercuri pentru destituirea preşedintelui ţării, Ilir Meta, acuzat de o comisie de anchetă de încălcarea Constituţiei pentru participarea la campania electorală în cadrul legislativelor din aprilie, în condiţiile în care funcţia îi cerea să rămână neutru, relatează AFP.

Această decizie nu este însă definitivă, iar Meta (52 de ani) îşi va exercita atribuţiile în aşteptarea avizului Curţii Constituţionale, care urmează să se pronunţe în termen de trei luni.

Ilir Meta, care exercită din 2017 funcţia în principal onorifică de şef al statului, l-a atacat în cursul campaniei electorale pe premierul Edi Rama, al cărui Partid Socialist a câştigat alegerile legislative din aprilie. El l-a acuzat pe Rama de autoritarism şi corupţie, atacuri respinse de premier, notează AFP.

După scrutin, parlamentul a creat o comisie pentru a investiga cu privire la comportamentul preşedintelui în timpul campaniei electorale.

Potrivit raportului comisiei parlamentare prezentat miercuri, preşedintele Meta ‘a încălcat 16 articole din Constituţie’ prin ‘implicare deschisă în alegerile legislative din 25 aprilie în favoarea opoziţiei’ şi ‘din acest motiv trebuie să fie înlăturat din funcţie’.

Destituirea sa a fost aprobată de 104 deputaţi dintr-un total de 121 ai parlamentului de la Tirana.

Biroul prezidenţial a calificat acest vot drept o ‘decizia anticonstituţională şi ridicolă’, ‘cel din urmă pas în încălcările electorale’ din timpul scrutinului, ale cărui rezultate sunt contestate în continuare de către opoziţie.

Ilir Meta declarase anterior că intenţionează să rămână în funcţie până în ultima zi a mandatului său, respectiv 24 iulie 2022.

‘Ilir Meta a trădat misiunea de preşedinte al republicii, a umilit Constituţia, a distrus instituţia de garant al unităţii naţionale şi a pierdut dreptul de a rămâne în funcţie’, a spus Edi Rama înainte de vot.

Fost premier şi membru al Partidului Socialist, Meta părăsise această formaţiune pentru a crea în 2004 Mişcarea socialistă de integrare, devenind inamic declarat al lui Rama, potrivit AFP. AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Sorin Calciu, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.