Noul împărat al Japoniei, Naruhito, i-a adus un omagiu tatălui său

Noul împărat al Japoniei, Naruhito, în vârstă de 59 de ani, a urcat miercuri pe Tronul Crizantemei, după abdicarea tatălui său, Akihito, căruia i-a adus un omagiu, salutând moştenirea pacifistă şi apropierea de popor a predecesorului său şi promiţând totodată să continue pe acest drum, în primul său discurs rostit în calitate de suveran, informează agenţiile internaţionale de presă, transmite stiridinmoldova.md.

„La urcarea pe tron, jur că voi lua în considerare în mod foarte serios cursul urmat de majestatea sa, împăratul emerit (Akihito)”, a declarat Naruhito, care s-a mai angajat „să acţioneze în conformitate cu Constituţia” şi „să poarte mereu poporul în gândurile sale şi să-l sprijine”.

Au fost primele cuvinte, extrem de aşteptate, pronunţate de noul împărat al Japoniei într-o ceremonie solemnă care a avut loc la Palatul Imperial din Tokyo în prezenţa a 266 de invitaţi, printre care s-au regăsit reprezentanţi ai administraţiei şi ai clasei politice şi membri ai familiei imperiale.

Această scurtă ceremonie a reprezentat al doilea act oficial celebrat miercuri pentru a marca ascensiunea pe tron, după ceremonia cu caracter ritual în care a moştenit o replică a legendarei spade Kusanagi şi o replică a unei bijuterii din jad, precum şi sigiliile imperiale, obiecte care simbolizează puterea împăratului. În acest fel, Naruhito a devenit oficial cel de-al 126-lea împărat din istoria Japoniei şi ţara a intrat în noua Eră Reiwa, după ce în ajun avusese loc ceremonia de abdicare a lui Akihito, care a mulţumit poporului „pentru că l-a acceptat şi l-a susţinut” în desfăşurarea atribuţiilor sale.

Naruhito − îmbrăcat în frac şi care a avut-o alături pe soţia sa Masako, îmbrăcată în alb şi surâzătoare pe tot parcursul ceremoniei – a dedicat mai bine de jumătate din discurs predecesorului său, care „şi-a dus la bun sfârşit atribuţiile cu onestitate timp de mai bine de 30 de ani, în timp ce se ruga pentru pacea lumii şi pentru fericirea poporului, şi a împărtăşit mereu bucuriile şi tristeţile oamenilor”.

Akihito „a dovedit o profundă compasiune prin comportamentul său”, a continuat Naruhito, care şi-a declarat „înaltul respect şi aprecierea” pentru predecesorul său. Naruhito s-a angajat „să-şi îndeplinească responsabilitatea ca simbol al statului şi al unităţii poporului Japoniei”. „Mă rog sincer pentru fericirea poporului şi pentru dezvoltarea continuă a naţiunii, precum şi pentru pacea lumii”, a mai spus noul împărat nipon.

„Când mă gândesc la importanta responsabilitate pe care mi-am asumat-o, mă cuprinde un sentiment de solemnitate”, a mai spus Naruhito, în ceremonia desfăşurată cu porţile închise. Japonezii vor avea de aşteptat până sâmbătă pentru a asista la prima apariţie publică a noilor împăraţi, care ar urma să salute mulţimile de la balconul Palatului Imperial. Totodată, în toamnă, Naruhito şi Masako vor participa la diferite acte publice, în care se evidenţiază ceremonia proclamării, o defilare pe străzile capitalei Tokyo şi banchete la care vor fi invitaţi două mii de demnitari străini.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.