NASA a ales modelul câștigător pentru locuințele de pe Marte

Coloniile pe Marte nu vor fi construite prea curând, însă experții au început deja să creeze concepte pentru viitoarele locuințe. NASA a organizat competiția 3D-Printed Habitat Challenge pentru a premia cele mai bune idei de habitate martiene printate 3D, transmite stiridinmoldova.md cu referire la CNBC.

Premiul cel mare, în valoare de 500.000 de dolari, a fost acordat „agenției de design arhitectural și tehnologic multi-planetar” AI SpaceFactory. Habitatul lor martian „Marsha” poate fi printat 3D cu ajutorul resurselor ce se găsesc deja pe Marte.

„Marsha” e o structură conică ce poate fi printată 3D în doar 30 de ore, cu o înălțime de 4.5 m și un diametru de 8 m. Habitatul din interior are 4 niveluri conectate printr-o scară în spirală.

Nivelul de bază include o trapă pentru intrarea și ieșirea în costume speciale, precum și un laborator în care astronauții își pot realiza experimentele și testele. Celelalte niveluri includ o bucătărie, o grădină pentru creșterea plantelor, loc pentru exerciții fizice și alte activități de relaxare, precum și 4 spații separate cu pat și un birou.

Fiecare nivel e dotat cu cel puțin un geam, în direcții diferite, pentru a oferi o panoramă de 360 de grade.

Locuințele ar fi construite cu ajutorul „unui amestec inovator de fibră de bazalt extrasă din rocile de pe Marte și bioplastic regenerabil (PLA) procesat din plantele ce vor crește pe Marte,” susține agenția pe propriul website.

NASA a lansat competiția în 2015 și le-a cerut arhitecților și experților în tehnologie să creeze habitate potrivite pentru supraviețuirea oamenilor pe Marte. Cea mai importantă cerință era ca toate casele să poată fi printate 3D cu ajutorul materialelor sustenabile găsite pe Marte.

Premiul cel mare i-a revenit agentiei AI SpaceFactory, ce a reușit să învingă alte 60 de echipe. Pe locul 2 s-a clasat echipa din cadrul Universității Penn State, ce a câștigat 200.000 de dolari. Materialul din fibra de bazalt și bioplastic folosit pentru construirea casei 3D a fost considerat a fi „mult mai puternic și rezistent” decât prototipurile ce folosesc ciment, așa cum au prezentat alte echipe, potrivit NASA.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.