Moldovagaz a extins pentru un an contractul privind furnizarea gazelor naturale cu gigantul rus Gazprom și a semnat un supliment de extindere a contractului de tranzit a gazelor prin teritoriul Republicii Moldova, a informat președintele companiei, Vadim Ceban, la o ședință convocată astăzi de premierul Ion Chicu.
Totodată, el a dat asigurări că prețul gazelor nu va crește. Astfel, în Republica Moldova vor fi furnizate prin intermediul stației de măsurare Grebinichi – 8 milioane de metri cubi zilnic și prin punctul Alexeevca – 4 milioane de metri cubi. La necesitate volumele pot fi crescute, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Totodată, potrivit președintelui „Moldovagaz”, scenariul alternativ de furnizare a gazelor prin revers este funcțional și poate fi pus în aplicare la necesitate. În context, prim-ministrul a solicitat ministrului Finanțelor, Sergiu Pușcuța, notificarea BERD despre faptul că Guvernul nu va aplica Aranjamentul referitor la scrisoarea de garanție, mai informează Guvernul.
0 Comment