Ministrul Miroslav: OSCE şi Slovacia acordă sprijin în procesul de reglementare transnistreană

Avem nevoie de o reglementare bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, în limitele granițelor recunoscute internațional, cu un statut special pentru regiunea transnistreană. Declarația a fost făcută astăzi la Chișinău de președintele în exercițiu al OSCE, Ministrul Afacerilor Externe și Europene al Slovaciei după întrevederea sa cu Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi.

Referindu-se la alegerile parlamentare din februarie 2019, Miroslav Lajcak a reiterat importanța acestora pentru Republica Moldova, menționând că misiunea de observatori OSCE deja activează în țara noastră.

În cadrul dialogului, șeful diplomației moldovenești a reiterat interesul sporit al autorităților de la Chișinău privind organizarea de către președinția slovacă a unor noi runde de negocieri în formatul „5+2”, în vederea menținerii unei dinamici pozitive asigurate de președințiile OSCE anterioare, accentuând că Republica Moldova mizează pe suportul Slovaciei în eforturilor sale privind reluarea pe platforma OSCE a discuțiilor privind retragerea trupelor Federației Ruse de pe teritoriul său și transformarea actualei operațiuni de menținere a păcii din zona de securitate în una civilă cu mandat internațional. În context, Ministrul Tudor Ulianovschi s-a referit și la necesitatea efectuării unei inspecții internaționale a depozitului de muniții de la Cobasna, care, în umbra discuțiilor politice, devine un pericol socio-umanitar tot mai mare atât pentru Republica Moldova, cât și statele vecine.

Potrivit Ministrului Ulianovschi, în cadrul discuțiilor au fost abortate subiecte legate de cooperarea bilaterală, dar și despre dialogul între Republica Moldova și UE. „Am menționat că Moldova rămâne deplin angajată pe implementarea agendei europene”, a accentuat Ministrul Tudor Ulianovschi.

Share this Post!

Related post

0 Comment