Meghan Markle trăiește ceea ce multe femei nici nu ar fi îndrăznit să viseze

De când este soția Prințului Harry, viața și caracterul lui Meghan Markle au fost îndelung dezbătute. În timp ce pentru unii a devenit un exemplu demn de urmat, alții spun că are o fire extrem de dificilă. Meghan Markle trăiește ceea ce multe femei nici nu ar fi îndrăznit să viseze, transmite stiridinmoldova.md.

A câștigat rapid simpatia britanicilor prin naturalețea și eleganța ei, a devenit un fashion icon, generând fenomenul numit „efectul Meghan Markle„, chiar înainte de nunta cu Prințul Harry. Viața ei părea ruptă din basme, lumea iubea noul cuplu regal, se vorbea cu admirație despre fosta actriță devenită prințesă, dar bucuria nu a durat prea mult și Ducesa de Sussex a început să vadă partea negativă a faimei ei. O avalanșă de zvonuri și răutăți legate de caracterul ei au început să îi afecteze imaginea.

După scandalurile legate de familia fostei actrițe de la Hollywood, s-a vorbit despre o relație încordată între aceasta și cumnata ei, Kate Middleton. Imaginea cu cele două ducese îmbrățișate a contrazis ipotezele, dar șirul nemulțumirilor nu s-a încheiat aici. Meghan pare a fi vinovată de tot ce se întâmplă rău în familia regală, cum ar fi relația distantă dintre soțul ei și fratele acestuia, Prințul William. De asemenea, a fost aspru taxată de presă de fiecare dată când a încălcat protocolul impus de Casa Regală. La toate acestea, se adaugă demisiile din staff-ului Ducesei, puse pe seama firii sale dificile. Faptul că este imposibilă, pretențioasă, prea energică, sunt doar câteva dintre presupusele supărări ale angajaților de la Palatul Kensington. După ce surse apropiate de Casa Regală au mărturisit că Prințul Charles i-a pus porecla Tungsten, considerând că Meghan este puternică și dură ca acest metal, oamenii din staff i-ar fi pus Ducesei tot felul de porecle care i-ar trăda caracterul.

„Ducesa dificilă” și „Uraganul Meghan” sunt primele două, iar de data aceasta se zvonește că a primit o nouă poreclă: „Me Gain” (eu câștig), din cauza modului ei autoritar de a-și trata angajații, conform Libertatea.ro. Totuși, Ducesa nu ar fi interesată de tot ce spune desprea. Aceasta a dezvăluit că stă departe de social media pentru a nu fi afectată de „zgomote”.

„Nu citesc nimic, este mult mai bine așa, dar, de asemenea, este alegerea mea personală. Uneori, aceste zgomote îți pot distrage atenția de la problema reală” a declarat aceasta. Prințul Harry și Meghan Markle s-au căsătorit în mai 2018, iar în luna octombrie au dezvăluit că așteaptă primul lor copil. Bebelușul regal trebuie să vină pe lume în această primăvară, iar Ducesa se află deja în concediu de maternitate.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.