În Congazcic echipa lui Ilan Șor a inaugurat încă o stradă modernizată

În comuna Congazcic din nou este sărbătoare. Au fost finalizate lucrările de modernizare a străzii Cotovschi. Aceasta este încă o investiție a echipei bașcanului Evghenia Guțul și a filantropului Ilan Șor în dezvoltarea socială și economică a satului. A fost montat pavaj pe o porțiune de carosabil de un kilometru. Potrivit Evgheniei Guțul, în asemenea mod, pas cu pas, sunt create condiții decente de trai pentru fiecare familie din întreaga autonomie.

“Mă bucur să revin în sat, acesta este al treilea drum pe care îl construim pentru dumneavoastră. Continuăm să implementăm proiectele de infrastructură. De asemenea, deja realizăm proiecte sociale și economice. Vom face tot ceea ce v-am promis în timpul campaniei electorale”, a declarat Evghenia Guțul.

Pavel Verejanu, consilierul Bașcanului, a subliniat că, în condițiile în care Guvernul acționează împotriva bunului simț, datorită muncii coordonate a profesioniștilor din echipa Evgheniei Guțul și cu sprijinul lui Ilan Șor, viața în Găgăuzia devine din ce în ce mai bună.

“Ilan Șor și partenerii săi implementează toate aceste proiecte pentru oameni, pentru bunăstarea lor. Astăzi, autoritățile ne pun bețe în roate, votează legi nefirești pentru oameni, vedem cum țara noastră se prăbușește. Dar la noi nu este așa, noi avem un Bașcan, avem echipa lui Ilan Șor și vom demonstra întregii societăți că vom continua să facem drumuri, grădinițe, să creăm locuri de muncă, să dezvoltăm economia”, a declarat Pavel Verejanu.

Fostul primar al comunei Congazcic, sub conducerea căruia au fost realizate toate aceste proiecte, a adresat un mesaj de recunoștință Bașcanului și echipei lui Ilan Șor.

“Mulțumită Bașcanului, la prima etapă, am făcut 4 kilometri de drumuri – cele mai populate. Am investit peste 10 milioane de lei, dar mai sunt încă multe de făcut. Vă mulțumesc foarte mult”, a declarat Ilia Chizli, fostul primar.

Locuitorii din Congazcic se bucură de schimbările din comuna lor natală și de noile proiecte implementate.

“Au făcut o stradă, a doua, a treia… Și atât de repede, atât de calitativ. Ne simțim, parcă, puțin incomod față de alte sate, pentru că am reușit atât de mult într-un termen scurt. Mulțumim Bașcanului, mulțumim sponsorilor, mulțumim lui Ilan Șor”, a spus un locuitor al comunei.

“Începem să uităm cum nu ieșeam din noroi când ploua, și cât praf era vara. Iar acum este o frumusețe. O stradă este ca o oglindă, alta este perfect netedă, a treia, la fel. Inima mea se bucură. Suntem recunoscători iubitei noastre Evghenia Guțul și, desigur, lui Ilan Șor. Ce bine că există astfel de oameni!”, a declarat o locuitoare din Congazcic.

Modernizarea străzii Cotovschi, precum și toate celelalte proiecte de infrastructură, au fost realizate din fonduri extrabugetare, atrase de omul de afaceri și filantropul Ilan Șor. De asemenea, el a împărtășit bucuria cu locuitorii din Kongazcic, felicitându-i pentru finalizarea unui nou proiect.

“Continuăm să ne îndeplinim promisiunile. În fiecare zi lucrăm, mergem înainte, implementăm proiecte. Da, ne confruntăm cu o opoziție enormă din partea regimului actual, dar, în ciuda tuturor obstacolelor, vom continua să ne ținem de cuvânt. Sarcina noastră este să transformăm Găgăuzia într-un tărâm al viselor. Sunt sigur că, în pofida tuturor circumstanțelor nefaste, ne vom respecta promisiunea”, a declarat Ilan Șor.

În ultimele câteva luni, în comuna Congazcic au fost realizate trei proiecte de infrastructură, în cadrul cărora au fost modernizate, la cele mai înalte standarde, 4 kilometri de drum.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.