Igor Dodon a decorat angajați ai fabricii de sticlă din Chișinău, cu înalte distincții de stat

Opt angajați ai fabricii de sticlă din Chișinău vor fi decorați cu medalia „Meritul Civic”, iar alți patru – cu Ordinul „Gloria Muncii”. Președintele Igor Dodon a luat această decizie cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la înființarea instituției.

“Am vizitat astăzi Fabrica de Sticlă din Chișinău, care recent a împlinit 50 de ani de la înființare. Inițial, Fabrica de Sticlă a fost specializată în producerea ambalajului pentru industria alimentară. La fabrică funcționau trei secții, după care a mai fost deschisă o secție de producere a articolelor de uz casnic. Din 2009 la întreprindere activează doar secţia nr. 2, altele trei fiind închise în anii 2007-2009. Aceasta a fost modernizată, sunt utilizate tehnologii moderne care oferă posibilitatea de a spori productivitatea întreprinderii. În prezent, fabrica produce circa 4300-4400 tone de sticlă pe lună. Fabrica acoperă, în mod prioritar, necesitățile cumpărătorilor autohtoni. Totodată producția este exportată în țările CSI și ale Uniunii Europene”, a scris Igor Dodon, într-o postare pe Facebook.

De asemenea, șeful statului a salutat administrația și colectivul întreprinderii și le-a urat succes în activitate.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.