Gigantul de modă H&M anunță schimbări majore

Declinul vânzărilor din magazinele fizice forțează H&M să schimbe strategiile. Retailerul de modă suedez va testa vânzarea de produse care aparțin unor alte branduri în propriile magazine și pe propriile platforme online, transmite stiridinmoldova.md.

O astfel de mișcare este un posibil pas către concurența directă cu retailerii online, care înglobează deja mai multe branduri, precum Zalando din Germania și Asos din Marea Britanie, scrie Digi24.

După 72 de ani, gigantul de modă suedez este pe cale să facă un pariu câștigător pentru a impulsiona vânzările – să vândă în premieră branduri externe. Nu a dat însă foarte multe detalii despre noua strategie, ci doar că adoptarea unor produse ale altor companii ar atrage probabil noi cumpărători.

Hennes & Mauritz, al doilea retailer de îmbrăcăminte la nivel mondial după Inditex, se confruntă cu o scădere a profiturilor pentru al treilea an consecutiv, din cauza declinului vânzărilor la magazinele fizice ale mărcii principale – H&M.

Alți mari retaileri de articole de îmbrăcăminte au început deja să vândă produse aparținând altor mărci, cum este cazul grupului britanic Next. Platforma sa online s-a transformat în ultimul deceniu dintr-un site dedicat unui singur brand într-un agregator de articole de încălțăminte și îmbrăcăminte provenite de la diferiți furnizori.

Deși anul trecut reprezentanții grupului H&M spuneau că se gândesc serios să închidă mai multe magazine fizice ca urmare a avansului spectaculos al comerțului online, compania a deschis nu mai puțin de 578 de magazine doar în Statele Unite. Era, de fapt, o altă strategie pentru a compensa declinul rezultat din concurența acerbă cu platformele online.

În acest moment, lanțul de magazine suedez deține aproape 5.000 de magazine fizice în toată lumea și are peste 120.000 de angajați. Drept urmare, a fost considerată a doua cea mai valoroasă marcă de îmbrăcăminte din lume, după Nike, începând cu 2018. Chiar și așa, H&M a încheiat prima jumătate a anului fiscal cu un profit net de până în 510 milioane de euro, cu peste 10 procente mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut. Veniturile în schimb au crescut cu aproape același procent și au sărit de 10 miliarde de euro. Compania se teme însă că dacă nu schimbă strategia de vânzări, va pierde interesul clienților.

De exemplu, în lunile iulie și august, creșterea vânzărilor a încetinit la doar 6%, la jumătate față de iunie. În ultimii ani, clienții au cam început să își piardă interesul față de produsele H&M și să migreze la alte branduri, iar compania a fost forțată să apeleze la o multitudine de oferte, printre care o mare reduceri de prețuri. Acum vrea să le ofere clienților experiența diversității cu noi branduri externe.

Share this Post!

Related post

0 Comment

Leave a Comment

Your email address will not be published.