World Rugby, federaţia internaţională a sportului cu balonul oval, a prezentat formatul viitorului Campionat al Naţiunilor, care urmează să îşi facă apariţia în anul 2022, transmite stiridinmoldova.md.
Noua competiţie va avea trei divizii şi un sistem de promovare-retrogradare, fiecare selecţionată participantă urmând să dispute minimum unsprezece meciuri pe sezon.
„Este vorba de cea mai semnificativă evoluţie a rugby-ului internaţional, de la trecerea la profesionism, în 1995. Rugby-ul mondial va intra într-o nouă eră”, a promis instanţa conducătoare a rugby-ului, cu o săptămână înaintea unei reuniuni pe această temă, prevăzută la Dublin.
Campionatul Naţiunilor va fi împărţit în două conferinţe, una europeană şi alta mondială. Prima divizie europeană va include echipele participante la Turneul celor Şase Naţiuni (Anglia, Irlanda, Franţa, Ţara Galilor, Scoţia şi Italia), în timp ce prima divizie mondială va cuprinde cele patru naţiuni din Rugby Championship (Noua Zeelandă, Australia, Africa de Sud şi Argentina), precum şi alte două echipe, cele mai bine plasate în clasamentul mondial (acestea fiind în prezent Japonia şi Fiji).
Între lunile februarie şi noiembrie, fiecare echipă va disputa unsprezece meciuri, pe teren propriu sau în deplasare, primele două clasate în fiecare conferinţă urmând să participe la un turneu final, pentru stabilirea campioanei.
Ultima clasată din fiecare conferinţă va disputa, la rândul ei, un baraj de promovare/retrogradare cu prima clasată în divizia sa inferioară.
Formatul viitorului Campionat al Naţiunilor propune includerea competiţiilor care nu se dispută în prezent sub egida World Rugby (Turneul celor Şase Naţiuni, Rugby Championship şi Turneul Leilor Britanici şi Irlandezi), care vor fi însă „conservate şi protejate ca nişte bijuterii în calendar”, asigură Federaţia internaţională.
Această nouă competiţie nu se va disputa în anii de Cupă Mondială (2023, 2027…), iar în anii în care are loc Turneul Leilor Britanici şi Irlandezi (2025, 2029…) se va derula după un format mai scurt, fără sistem de promovare-retrogradare.
Noul campionat se loveşte, însă, de opoziţia Asociaţiei internaţionale a jucătorilor, al cărei preşedinte, Jonathan Sexton, l-a calificat drept „un proiect deconectat de la realitate şi care arată puţină înţelegere faţă de solicitările fizice pe care le induce”.
Critici au venit şi din partea fostului selecţioner al Noii Zeelande, Graham Hendry, proiectul nefiind nici pe placul Asociaţiei jucătorilor din Fiji, Tonga şi Samoa, care a făcut apel la boicotarea Cupei Mondiale 2019 pentru a protesta împotriva viitorului Campionat al Naţiunilor.
Liga franceză de rugby, care reprezintă cluburile de top din Hexagon, s-a declarat la rândul ei îngrijorată de lărgirea calendarului, acuzând totodată faptul că nu a fost consultată.
„Binele jucătorilor este fundamental pentru sportul nostru”, asigură World Rugby. „În cadrul propunerii iniţiale, jucătorii vor disputa maximum 13 meciuri dacă echipa lor va atinge finala, faţă de o medie de 12-14 meciuri-test în prezent. Majoritatea echipelor vor disputa 11 meciuri”, a precizat organizaţia, adăugând că doreşte să stabilească „cel mai bun mediul posibil şi cele mai bune oportunităţi pentru jucători”, oferind totodată „o şansă naţiunilor emergente de a se aşeza la masa celor mai buni”.
0 Comment